Învățătura Lui se înțelege de la sine – și, totuși, cât de departe de simplitate ne aflăm!

Cuvinte duhovnicești

Învățătura Lui se înțelege de la sine – și, totuși, cât de departe de simplitate ne aflăm!

    • Învățătura Lui se înțelege de la sine – și, totuși, cât de departe de simplitate ne aflăm!
      Foto: Pr. Silviu Cluci

      Foto: Pr. Silviu Cluci

Tot ce este mare, este simplu. Toată învățătura lui Hristos este neasemuit de simplă. Ea este îndreptată către oameni cu inimi simple.

Vorbele Mântuitorului sunt atât de simple, atât de firești, încât atunci când omul aude pentru întâia oară că trebuie să se poarte astfel, se simte chiar stingherit. „Cum de nu m-am gândit singur la asta până acum?” – se întreabă el. Dar tot ce este mare, este simplu. Toată învățătura lui Hristos este neasemuit de simplă. Ea este îndreptată către oameni cu inimi simple; au primit-o cei mai simpli pescari din Galileea, care au devenit luminători ai întregii lumi.

Lui Hristos I-au urmat, în primul rând, cei mai simpli oameni, fiindcă orice cuvânt al lui Hristos este simplu și uimitor de accesibil. Toată învățătura Lui parcă s-ar înțelege de la sine – și totuși, ce departe stă viața noastră de împlinirea acestor cuvinte simple, acestor mari porunci ale lui Hristos!

(Sfântul Luca al Crimeei, Predici, Editura Sophia, București, 2010, p. 346)