Dacă un om se smerește pe sine dinaintea lui Dumnezeu, întreaga creație se smerește pe sine dinaintea sa. „Adevărata smerenie se naște din cunoaștere, iar adevărata cunoaștere este rodul ispitirii”, cu alte cuvinte, ea vine prin lupta cu ispitele.

Natura umană devine capabilă de adevărată contemplație atunci când este curățită de patimi prin practicarea virtuților. Adevărata contemplare a lumii materiale și a celei nemateriale, precum și a Înseși Sfintei Treimi este darul lui Hristos. El a dăruit această contemplație oamenilor „atunci când El, în propria sa persoană dumnezeiască, a desăvârșit reînnoirea naturii umane și, prin poruncile Sale de viață dătătoare, ne-a luminat calea spre adevăr. Natura umană devine capabilă de adevărata contemplație doar atunci când omul se dezbracă mai întâi de vechiul Adam prin pătimire, prin împlinirea poruncilor și prin multe necazuri. 

(Părintele Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața în Hristos, Traducere: prof. Paul Bălan, Editura Bunavestire, Galați, 2003, p. 71)