De ce nu sunt pedepsiți totdeauna cei răi?

Vezi că vreun om rău se îmbogăţeşte? Nu-ţi pierde îndrăzneala! Vezi că, dimpotrivă, un om bun suferă? Să nu te smintească un asemenea lucru.

„Nimeni să nu se supere atunci când vede că cei răi şi nedrepţi sunt fericiţi în această viaţă, pentru că răsplata bunătăţii şi a răutăţii nu se face aici, pe pământ. Dacă uneori Dumnezeu ne pedepseşte după faptele noastre, plata aceasta nu este întreagă, ci o pregustare a ceea ce va fi în cealaltă viaţă. Iar lucrul acesta este lăsat de Dumnezeu pentru ca cei care nu cred în învierea morţilor şi în Judecata de apoi să se cuminţească măcar cu cele ce păţesc pe pământ.

Vezi că vreun om rău se îmbogăţeşte? Nu-ţi pierde îndrăzneala! Vezi că, dimpotrivă, un om bun suferă? Să nu te smintească un asemenea lucru. Cei răi primesc şi răsplată şi pedepse, căci omul rău nu are numai fapte rele. Este posibil ca şi el să fi săvârşit nişte fapte bune. De asemenea, cel bun nu se poate să fie cu totul fără de păcat. Cu siguranţă a făcut şi el anumite rele.

Cel rău primeşte bunătăţile pământeşti trecătoare ca răsplată pentru puţinele sale fapte bune, iar în viaţa viitoare, va fi pedepsit aspru pentru toată răutatea sa. Pe de altă parte, cel bun suferă, în această viaţă pentru păcatele sale, iar în cealaltă, se va bucura de Împărăţia Cerurilor.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Editura Egumenița, Galați, p. 331)

Citește alte articole despre: fericire, fapte bune, pedeapsă, răsplată

De la același autor

Ultimele din categorie