Noaptea, sufletul lucrează ca și ziua; noaptea, el rezumă și-și mistuie lecția sa de peste zi. Noaptea, sufletul își rostește asupra omului înfricoșata sa judecată pentru toată lucrarea din ziua ce a trecut. Pustnicii din Sfântul Munte, și îndeobște pustnicii din Răsărit, au obiceiul de a dormi mai mult ziua, iar noaptea si-o petrec în cugetare și rugăciune. Acest lucru este de căpătâi pentru sufletul lor. În liniștea și-n întunericul nopții, când încetează lucrarea simțurilor, sufletul lucrează nestingherit și mai cu spor. Dar și ziua, prin somn și rugăciune, lucrarea simțurilor omului este mărginită, ceea ce ajută iarăși la lucrarea mai liberă și mai vioaie a sufletului.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Gânduri despre bine și rău, Editura Predania, p. 104)