Pentru cinci pricini se zice că ne lăsăm de către Dumnezeu ca să ni se dea război de la diavoli.

Și cea dintâi adică zic că este ca, dându-ni-se război și împotrivă dând noi război, întru alegerea faptei bune și a răutății să venim.

Iar a doua, ca prin război și prin osteneală pe fapta bună agonisindu-o, întemeiată și necăzută să o avem.

Iar a treia, ca, sporind întru fapta bună, să nu cugetăm înalt, ci să ne învățăm a cugeta smerit.

Iară a patra, ca, după ce am cercat răul, cu desăvârșită urâciune să-l urâm pe el.

Iar a cincea, după toate, ca, nepătimași facându-ne, să nu uităm slăbiciunea noastră, nici puterea Celui ce ne-a ajutat.

(Sfântul Maxim Mărturisitorul, în Filocalia de la Prodromu, vol. I, Suta a doua din capetele cele pentru dragoste, Editura Universalia, 2001, p. 315)