Spuneţi că nu v-a rămas altă nădejde decât Dumnezeu. Iată că întotdeauna simţiţi aşa pentru că, fără ajutorul lui Dumnezeu, ajutorul a mii de oameni nu poate să facă nimic. De altfel gândirea voastră: „Sunt păcătoasă şi de aceea nu îndrăznesc să mă rog!” este greşită. Domnul îşi întoarce faţa Lui departe de cei păcătoşi când aceştia stăruie în pizmă, în răutate, şi nu vor să se pocăiască. Când însă se întorc lângă El cu căinţă, se nevoiesc şi se ostenesc ca să se îndrepte, atunci îi lasă pe toţi drepţii şi Se grăbeşte să-i sprijine pe cei pocăiţi pe drumul întoarcerii lor. Aşadar nu neglijaţi rugăciunea prin pretextul păcătoşeniei voastre, acoperind aşa, simplu, ruşinea voastră! Cât despre rugăciunea altora, aflaţi că aceasta poate doar s-o întărească pe-a voastră, nu însă şi s-o înlocuiască. Datoria voastră comună, a tuturor, este aceasta: și voi înşivă să vă rugaţi, şi rugăciuni pentru fraţii voştri să faceţi, pentru că, aşa cum ne-a asigurat Mântuitorul nostru: „Dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privinţa unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu Care este în ceruri”. (Matei 18, 19)

(Sfântul Teofan Zăvorâtul,  Călăuzire către viața duhovnicească, Editura Egumenița, p. 42)