Dacă am spăla și noi picioarele Mântuitorului măcar cu gândurile noastre, cu curăția noastră, cu spovedania noastră, cu întoarcerea noastră, cu schimbarea noastră, ca să auzim și noi „ți se iartă păcatele”. Ce dar poate fi mai mare? Este urmarea pocăinței, spre care ne îndeamnă Duminica Sfintei Maria Egipteanca.

Prin Sfânta Maria Egipteanca ni se arată totodată importanța spovedaniei. Cine nu este păcătos? Suntem plini de păcate, de greșeli, unele mai vădite, altele mai puțin vădite, încât poate nu ni le cunoaștem nici noi; uneori mai ascunse, alteori mai puțin ascunse. Dar, noi trecem cu ușurință peste ele. Totuși, prin păcate omul este legat și rob al satanei, și poate să se elibereze de ele numai prin pocăință și spovedanie.

Prima posibilitate de cercetare a sufletului este, pentru fiecare, conștiința lui. Iisus spune „dacă ochiul tău este curat, tot sufletul tău este luminat”. Dacă conștiința ta este curată, în ea se reflectă întreaga viață și tu știi răul făcut și te poți îndrepta. Conștiința este primul judecător al omului, totuși, nefiind totdeauna curată ai nevoie de un ajutor din afara ta. Mărturisirea unul altuia, cum spune Sfântul Apostol Iacov este a doua posibilitate. În loc să judec pe altul, să mă judec pe mine însumi. Dacă am spus frământarea mea, păcatul meu, mă simt mai liber, pot primi și un ajutor. Dar, atât cercetarea conștiinței cât și mărturisirea reciprocă, deși au un rol pozitiv, nu pot izgoni pe satana din om și din lume. Numai Dumnezeu poate izgoni pe satana din om, în urma pocăinței și a spovedaniei acestuia, în care rolul Preotului duhovnic este indispensabil.

(Preotul Boris Răduleanu, Semnificația Duminicilor din Postul Mare, vol. II, Editura Bonifaciu, București, 1996, pp. 170-171)