Deci dragostea de Dumnezeu se naște din vorbirea cu El. Iar ca să ne îndeletnicim cu rugăciunea, și să cugetăm la ea, ne trebuie liniște. Iar în liniște ajungem prin neagoniseală. Iar la neagoniseală ne ridicăm prin răbdare și prin ura de pofte. Și ura de pofte o câștigăm prin teama de Gheenă, și prin așteptarea fericirilor. Cel ce cunoaște rodul patimilor, și știe ce i se gătește lui, și de la ce fericire va fi oprit prin ele, acela urăște patimile. Și astfel orice viață (fel de viață), are legătură cu felul de viață dinaintea lui, și cu el se sporește, și la rândul lui se schimbă într-altul mai înalt decât el. Și dacă lipsește unul din ele, cel următor nu poate lua ființă, și nu se poate arăta. Fiindcă totul se topește și piere. Iar ceea ce întrece aceasta, pune capăt cuvintelor. A Dumnezeului nostru slava și marea cuviință în veci. AMIN.

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p.179)