Pocăința – drumul către credință

Până când omul nu împlinește lucrul în care a crezut, credința nu este credință adevărată.

Drumul către credință este pocăința. Ce spun oamenii care se pocăiesc? „Am păcătuit, n-am să mai fac. Nu voi mai păcătui, deci voi trăi potrivit poruncilor.” Întrucât pocăința nu încetează o dată cu primirea credinței, ci, împreunându-se cu ea, rămâne până la sfârșit, reiese că și hotărârea aceasta – de a trăi potrivit poruncilor – rămâne în vigoare și după primirea credinței.

De aceea, credinciosul, dacă a venit la credință pe calea cea dreaptă – pe calea pocăinței, adică – este un râvnitor al plinirii poruncilor sau săvârșitor al faptelor bune. Credința îi dă cel mai puternic imbold spre a face aceasta; tot credința îi dă și puterile harice trebuincioase prin Sfintele Taine. Într-acest chip, credința ajută faptelor, iar faptele fac credința desăvârșită: căci până când omul nu împlinește lucrul în care a crezut, credința nu este credință adevărată. 

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, 1999, pp. 11-12)

De la același autor

Ultimele din categorie