Înţelegerea sfintei credinţe şi a lucrărilor ei trebuie să vină ulterior, aşa cum floarea ia naştere după formarea tulpinii, ca să aducă apoi roada matură a evlaviei conştiente. Însă concepţiile clare despre obiectele credinţei sunt binefăcătoare numai atunci când după formarea lor în suflet ele află în practică o viaţă evlavioasă deja formată, fiindcă atunci ele o luminează cu lumina conştientizării, făcând-o mai trainică, nezdruncinată. Dar ce folos de concepţiile acestea atunci când ele află o viaţă deja formată şi întărită în obiceiuri cu totul potrivnice lor! Acea viaţă va fi o floare stearpă, care nu poate să dea rod. Când concepţiile sunt învrăjbite cu simţămintele, ele sunt întâmpinate de neîncredere, clătinate de îndoială şi alungate de tăgăduire. Asta vreţi de la copiii voştri? Dacă nu, atunci duceţi-i la biserică, unde pământul inimii este înmuiat în chip atât de haric pentru a primi toate câte sunt cinstite, câte sunt de laudă. Credeţi voi că trebuinţa cucerniciei este vie şi puternică la copii, deşi nu este raţionalizată şi turnată în forme? Dacă credeţi asta, nu înăbuşiţi această mlădiţă a vieţii duhovnicesc-mântuitoare îngăduindu-le sau instituindu-le copiilor o rânduială a vieţii şi a îndeletnicirilor care să-i depărteze de Biserică şi să-i înstrăineze de ea. Dacă veţi îngădui acest lucru, le veţi omorî sufletul înainte ca el sa atingă vârsta la care poate să nu se teamă pentru sine şi să nu se înfricoşeze de cei ce omoară trupul.   

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, vol. 2, Editura Cartea Ortodoxă, 2007, pp. 45-46)