Iubirea cere jertfe, şi deseori jertfă de timp. Să daţi locul cel dintâi instruirii, ca să fiţi pregătiţi să vă dăruiţi copiilor. Să fiţi pregătiţi şi pe toate să le spuneţi copiilor cu iubire şi, înainte de toate, cu bucurie. Să le arătaţi toată iubirea voastră şi să ştiţi ce vreţi şi ce spuneţi. Dar e nevoie şi de meşteşug ca să ştiţi cum să vă purtaţi cu copiii. Despre asta am auzit ceva minunat. Luaţi aminte.

Un învățător, mulțumit de toți elevii lui, suferea din pricina neorânduielilor unuia dintre elevi, și voia să-l exmatriculeze din școală. Între timp a venit un învățător tânăr și a luat el clasa respectivă. A fost înștiințat și despre elevul cu pricina. Învățătorul cel nou, aflând că acel elev era împătimit de bicicletă, când a intrat în clasă a doua zi, a spus:

– Copii, am un necaz. Stau departe, și mă dor picioarele să străbat pe jos atâta cale; vreau să folosesc o bicicletă, dar nu știu să merg pe ea. Știe cineva să mă învețe?

A sărit, deci, cel neastâmpărat.

– Eu o să vă învăț!

– Știi?

– Da, știu.

Și de atunci au devenit prieteni foarte buni, așa încât fostul învățător, văzându-i, se necăjea socotind că a fost nevrednic să-l ajute pe acel elev.

(Părintele Porfirie, Ne vorbește părintele Porfirie, traducere de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Bunavestire, Galați, 2003, pp. 340-341)