Este nesfârşit ceea ce este dumnezeiesc şi necuprins

Că Acesta este Dumnezeu, e limpede. Ce este totuşi acel lucru care este necuprins şi întru totul necunoscut în firea şi în fiinţa Lui? Că este netrupesc e la fel de limpede. Cum ar putea un trup să fie nesfârşit şi neţărmurit, fără formă, neatins, nevăzut, simplu şi necompus?

Că Acesta este Dumnezeu, e limpede. Ce este totuşi acel lucru care este necuprins şi întru totul necunoscut în firea şi în fiinţa Lui? Că este netrupesc e la fel de limpede. Cum ar putea un trup să fie nesfârşit şi neţărmurit, fără formă, neatins, nevăzut, simplu şi necompus? Cum ar putea fi neschimbător dacă ar fi circumscris şi pătimaş? Cum ar putea fi nepătimaş ceva care a fost făcut din elemente şi care iarăşi se întoarce la acestea? Căci compunerea este începutul conflictului, conflictul este începutul dezbinării, iar dezbinarea este începutul separaţiei, iar separaţia este întru totul străină de Dumnezeu. Căci cum altfel s‑ar păstra laolaltă toate cele pe care Dumnezeu le umple şi le transcende, precum zice Scriptura: „Au nu umplu Eu cerul şi pământul, zice Domnul?”[1] Căci este cu neputinţă ca un trup să străbată alte trupuri, fără să le vatăme şi să fie vătămate şi fără să se întrepătrundă şi să se amestece precum se amestecă şi se confundă lichidele. Şi chiar dacă sunt unii care spun că există un trup nematerialnic precum acel al cincilea trup[2], numit astfel la filosofii elinilor, aceasta este cu neputinţă şi fiindcă acel trup pururea va fi mişcător, precum cerul. Căci pe acesta îl numesc ei al cincilea trup. Dar cine este cel care îl mişcă? Fiindcă orice se mişcă este mişcat de un altul. Şi acela cine este? Şi aceasta la nesfârşit până vom întâlni ceva nemişcat. Căci cel dintâi care imprimă mişcarea este nemişcător, şi acesta este divinul. Dar cum nu este circumscris şi prin loc ceea ce mişcă?

Căci numai ceea ce este dumnezeiesc poate mişca toate prin faptul că este nemişcător. Or, ceea ce este divin trebuie să îl lăsăm să rămână netrupesc. Dar nici aceasta nu este o numire indicatoare a firii, după cum nu este astfel nici nenăscut, nici fără de început, şi nici faptul de a fi neschimbat, nestricăcios şi toate câte le spunem despre Dumnezeu sau că sunt privitoare la Dumnezeu. Căci acestea nu însemnează ce este în sine, ci ceea ce nu este. Or, cel ce vrea să definească firea unui lucru, trebuie să spună ce este, iar nu ceea ce nu este. Totuşi despre Dumnezeu este cu neputinţă a spune ce este după fire. Mai degrabă este mai propriu să se alcătuiască un cuvânt din abstragerea/abstracţia tuturor. Căci nu este nimic dintre cele existente, dar nu ca ceva care nu există deloc, ci ca ceva care este mai presus de toate şi mai presus de fiinţa însăşi. Dacă deci cunoaşterea înseamnă cunoştinţa fiinţelor, atunci ceea ce este mai presus de cunoştinţă va fi neîndoielnic şi mai presus de fiinţă. Şi invers, ceea ce este mai presus de fiinţă va fi şi mai presus de cunoştinţă. Prin urmare, este nesfârşit ceea ce este dumnezeiesc şi necuprins şi numai aceasta putem înţelege de aici, faptul că este nesfârşit şi necuprins. Iar câte spunem cu privire la Dumnezeu în mod catafatic arată nu firea însăşi, ci pe cele privitoare la fire, fie că o numeşti pe aceasta bine, fie dreptate, fie înţelepciune sau orice altceva ai spune, vei numi nu firea lui Dumnezeu, ci pe cele despre fire. Dar sunt şi unele numiri spuse despre Dumnezeu în mod catafatic, ce descriu puterea mai presus de fire a Lui. Aşa de pildă, spunând întuneric cu privire la Dumnezeu, nu ne gândim la întuneric, ci că nu este lumină, ci că este mai presus de lumină. Iar când Îl numim lumină, gândim că nu este întuneric.

(Sfântul Ioan Damaschin, Despre Sfânta Treime. Despre Cântarea Trisaghionului, Editura Sophia, 2007)

[1]Ier. 23:24.

[2]La cele patru elemente de la care s‑au format cele existente, Aristotel adaugă „trupul nematerialnic” ca al cincilea element şi care constituie Primul Motor Mobil, care imprimă materiei mişcarea (Aristotel, Akroasis, 18:4, Fizica, 2:8) şi care este nemişcat.

De la același autor

Ultimele din categorie