Eu am pierit și mă mântuiesc numai prin Hristos
Pecetea lui Hristos se întipărește în întreaga fire a creștinului, iar cel care o poartă va merge prin mijlocul umbrei morții și nu se va teme de rău. Ca să fim astfel, avem Tainele: Botezul și Împărtășania, căreia îi premerge Spovedania la cei ce au păcătuit după Botez.
Pecetea lui Hristos se întipărește în întreaga fire a creștinului, iar cel care o poartă va merge prin mijlocul umbrei morții și nu se va teme de rău. Ca să fim astfel, avem Tainele: Botezul și Împărtășania, căreia îi premerge Spovedania la cei ce au păcătuit după Botez. Acestea ni le-a pus la îndemână Domnul.
Dar noi, pentru a le primi, trebuie să avem următoarele stări ale duhului: credința, care mărturisește: eu am pierit și mă mântuiesc numai prin Domnul Iisus Hristos; dragostea, care râvnește să jertfească totul Domnului Mântuitorului, fără a cruța nimic; nădejdea, care nu așteaptă nimic de la sine însăși, încredințată că Domnul nu o va părăsi, ci va avea de la El tot ajutorul, atât lăuntric, cât și din afară, întreaga viață, până ce va fi luată acolo unde e El Însuși.
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Traducere din limba rusă de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, 2011, p. 23)
Maica Domnului – mamă pentru veșnicie
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro