O bătrână simplă și foarte evlavioasă a aflat că un anume om pe care-l respecta s-a îndepărtat încet-încet de la viaţa duhovnicească aspră pe care o ducea, şi i-a parut foarte rău. Aşa că s-a dus acasă la ea, s-a închis în camera ei şi a început, plină de credinţă, să se roage cu aceste cuvinte:

- Doamne, nu mă voi ridica de aici, nu voi pune fărâmă de pâine în gură, nu voi bea nici o picătură de apă şi nu voi închide ochii mei obosiţi până ce mă vei asculta şi-l vei aduce din nou pe omul acela la viaţa de dinainte.

Aşadar, bătrâna se chinuia pe sine şi-L implora pe Domnul cu lacrimi în ochi. Iar atunci când puţinele ei puteri au început să o lase, ea nu a abandonat lupta:

- Chiar de-ar fi să mor aici, nu dau înapoi până când Domnul nu mă va auzi.

Rezultatele acestei rugăciuni vii şi fierbinţi nu au întârziat să se arate. Bătrâna a primit în mod tainic, în inima ei, vestea că omul pentru care se ruga se îndreptase şi că începuse deja să gândească şi să se lupte ca înainte. După aceea, bătrâna s-a dus să se încredinţeze singură şi, văzând schimbarea cu ochii ei, nu-şi putea opri lacrimile de recunoştinţă faţă de Dumnezeu.

Iată în ce fel trebuie să-L chemaţi pe Domnul Dumnezeul nostru. Dacă nu reuşiţi să vă rugaţi cu buzele, căci s-ar putea să nu vă fie uşor, măcar rugaţi-vă cu inima plină de dorinţa de a vă jertfi, peste care să adăugaţi răbdare şi insistenţă. În felul acesta, este sigur că Dumnezeu vă va răspunde şi vă va dărui ceea ce doriţi.

(Ne vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul – Scrisori, Editura Egumenița, p. 17)