Fiecare păcat este un atac împotriva lui Dumnezeu. Toate săgeţile pe care le îndrepţi  asupra vieţii oamenilor sau vieţii tale cad asupra lui Dumnezeu.

Precum săgeata trece prin ceaţă şi se opreşte în pom, la fel săgeţile tale străbat toate trupurile, toate sufletele, întregul cosmos, ca prin ceaţă, şi se opresc în Pomul Vieţii, în Dumnezeu.

Săgeata rămâne în Dumnezeu, dar rana – în inima ta. Şi câtă vreme nu se va scoate săgeata din Dumnezeu, rana nu se va putea vindeca în inima ta. Cel ce poate scoate săgeata din Dumnezeu, acela poate să vindece şi rana din inima ta.

Însă cine o poate face? Nu poţi nici măcar să te gândeşti s-o faci singur, deoarece săgeata deja a zburat de la tine; nu mai stă în puterea ta s-o prinzi; nu mai poţi s-o afli, nici s-o smulgi. Ea stă înfiptă în adâncul fiinţei lui Dumnezeu.

Nici o sută de ani de pocăinţă a ta, de post şi rugăciune, de curăţie şi lucrare a virtuţilor, nici măcar nimicirea dorinţei de viaţă nu pot smulge săgeata şi vindeca rana.

Iată cât de necugetată este săvârşirea păcatului! Într-adevăr, păcatul omenesc străbate mai departe decât gândul omenesc.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Gânduri despre bine și rău, Ed. Predania, București, 2009, p. 119)