Cei ce s-au născut pământești din cel pământesc au căzut până la o atât de mare neștiință a lui Dumnezeu și a poruncilor lui dumnezeiești, încât cinstea pe care trebuia să o dea lui Dumnezeu au dat-o acestei creații văzute; și au dat-o nu numai cerului și pământului și soarelui, lunii și stelelor, focului și apei și celorlalte, dar „îndumnezeind” înseși patimile cele rușinoase, pe care Dumnezeu i-a oprit nici măcar a le gândi, necum a le face, înălțându-le la rangul de „dumnezei” – o, ce nesimțire! –, s-au închinat lor. Care sunt acestea? Desfrânarea, adulterul, nebunia după bărbați, uciderile întreolaltă, și orice altceva asemănător cu acestea, pe care nu Dumnezeu – departe de noi această blasfemie! –, ci diavolul le poruncește, le sugerează și le primește, fiindcă prin ele a înrobit și înrobește tot neamul oamenilor și a făcut și își face supuși și robi lui.

(Simeon Noul Teolog, Discursuri teologice și etice – Scrieri I, Editura Deisis, p. 368)