Afară de exersarea minţii tale, trebuie să-ţi stăpâneşti şi voinţa în aşa fel, încât să nu o laşi pe ea să se plece dorinţelor ei, ci, dimpotrivă, să o conduci la a fi desăvârşit una cu voinţa lui Dumnezeu. Totodată, ţine bine minte că nu-ţi este de ajuns numai a voi şi a căuta întotdeauna cele ce sunt placute lui Dumnezeu, ci trebuie încă să le şi voieşti ca şi cum ai fi mişcat de Însuşi Dumnezeu şi numai cu scopul de a-I placea Lui cu inimă curată. Pentru a menţine acest scop trebuie să ducem o mai mare luptă cu firea (...). Căci firea noastră este atât de plecată spre a-şi satisface hatârul, încât întru toate lucrurile sale, chiar şi în cele mai bune şi duhovniceşti, îşi caută odihna şi îndulcirea sa şi dintru acestea, pe nesimţite şi în ascuns, se hrăneşte cu poftă ca dintr-o mâncare.

De aici se întâmplă că atunci când ne stau nouă înainte lucrări duhovniceşti, îndată le poftim şi alergăm spre ele, însă nu ca mişcaţi de voia lui Dumnezeu sau nu numai cu scopul de a-I placea Lui, ci pentru acea mângâiere şi bucurie care se naşte în noi atunci când dorim şi căutăm acelea pe care le voieşte Dumnezeu de la noi. Această înşelare este cu atât mai ascunsă şi mai tăinuită cu cât este mai înalt în sine şi mai duhovnicesc lucru dorit. De aceea nu trebuie să fim mulţumiţi a dori ceea ce voieşte Dumnezeu, ci trebuie încă  să dorim aceasta precum, când, de ce şi pentru ce Acela o voieşte. (...)

Îl dorim şi Îl căutăm pe Dumnezeu Însuşi, chiar şi în această dorire şi căutare pot să-şi facă loc unele greşeli şi lipsuri şi pot fi amestecate unele amagiri ale iubirii noastre faţă de noi, adică ale iubirii de sine, findcă de multe ori căutăm mai mult folosul şi binele nostru decât voia lui Dumnezeu, Căruia îi sunt bineplăcute lucrurile făcute numai pentru slava Lui şi doreşte ca noi să-L iubim numai pe El,  să-L dorim numai pe El şi doar pentru El să lucrăm.

Când ai a te apuca de o faptă care este după cum voieşte Dumnezeu sau care este bună în sine, să nu-ţi pleci îndată voinţa ta spre ea şi nu o dori, dacă nu îţi vei înălţa mai întâi mintea ta la Dumnezeu, să vezi de este şi voia Lui ca tu să o voieşti şi să o săvârşeşti, şi de Îi este bineplăcută Lui. Şi, când ai ajuns la convingerea că înclinaţia voii tale este determinată de însăşi voia lui Dumnezeu, atunci să doreşti şi să săvârşeşti acea faptă pentru că o doreşte Dumnezeu şi numai spre a bineplăcea Lui şi spre slava Lui. (...) Căci amăgirea firii noastre este foarte subţire şi pentru aceasta nu este cunoscută de mulţi. Ea caută întru ascuns numai ce îi este plăcut ei, dar în acelaşi timp lucrează la arătare în aşa fel încât ni se pare că unicul ei scop este de a-I plăcea lui Dumnezeu, ceea ce de fapt nu este aşa.

(Războiul nevăzut, ediţia Sfântului Teofan Zăvorâtul, Editura Mănăstirii Sihăstria, 2013, p. 40-43)