Nădejdea mea Te aşteaptă, Doamne. A Te aştepta pe Tine este singurul conţinut şi înţeles al zilei mele de mâine.

Iarba aşteaptă roua şi nu este dezamăgită. Muntele aşteaptă tunetul şi nu este dezamăgit. Cârtiţa din pământ îşi aşteaptă hrana şi nu este înşelată. Tu împlineşti dorinţele şi aşteptările tuturor fiinţelor. Eu Te aştept pe Tine şi Tu vii să mă întâmpini. Cu aceeaşi grabă cu care eu mă apropii de Tine şi Tu vii către mine.

Ce este Mâine, copii ai pământului, în afară de nădejdea voastră. Dacă voi dezrădăcinaţi întreaga voastră nădejde, dorinţa voastră de a vedea zorile zilei de mâine va muri. Nu cârtiţi împotriva Cerului fiindcă El nu vă împlineşte toate nădejdile voastre. Bombăniţi împotriva voastră, fiindcă voi nu ştiţi cum să nădăjduiţi. Cerul nu împlineşte nădejdi, ci nădejdea. Cea mai sublimă şi mai grabnică nădejde, Cerul o împlineşte pururea. Nu cârtiţi împotriva Cerului fiindcă El nu se preocupă de treburile familiei voastre şi nici nu se implică în intrigile ţesute de unii împotriva altora. Cerul discerne şi este milostiv. El discerne tot ceea ce e bun în fiecare lucru şi e milostiv faţă de neputinţa voastră, doar dacă bunăvoinţa o însoţeşte.

Nădejdea mea nu este o bănuială, ci o nădejde sigură că Tu vei veni. Tu ai făgăduit, iar eu port pecetea făgăduinţei Tale în sufletul meu. Dacă Tu încă nu ai venit, nu e vina Ta, ci a mea. Tu eşti bun şi milostiv şi nu vrei să mă ruşinezi în nedestoinicia mea. De aceea, Tu te apropii încetişor şi mereu Îţi anunţi venirea.

(Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, Rugăciuni pe malul lacului, Editura Anestis, 2006, pp. 69-70)