Cine dintre noi nu are anumite îndoieli privind credinţa? „Şi eu am avut” - recunoaşte într-o scrisoare marele râvnitor al credinţei, preasfinţitul-ascet. Dar, dacă începi să le cercetezi, se spulberă. Iată, după cuvintele lui, la ce metode trebuie să apelăm de fiecare dată când mintea noastră este cuprinsă de îndoieli.

- Când se naşte îndoiala, nu o lăsaţi să se maturizeze în minte, ca şi cum în realitate este exact aşa cum vă insuflă ea; opriţi-o chiar la intrare, ca pe un musafir nepoftit şi supuneţi-o cercetării. Pe cât de important este a nu lăsa dorinţele să se maturizeze în inimă, pe atât de important este a nu lăsa îndoielile să se maturizeze în minte. Spuneţi că îndoiala vă cuprinde brusc întreaga minte. Nu-i nimic. Şi cu dorinţele la fel se întâmplă, cuprind toată inima. Dar acest lucru nu înseamnă că deja v-au biruit, ci reprezintă numai neruşinarea celor ce năvălesc asupra voastră. Dacă cineva se năpusteşte asupra voastră şi vă cuprinde cu braţele, nu vă lăsaţi în puterea lui, ci îl respingeţi: aşa este şi aici. Nu lăsaţi îndoiala să vă cuprindă toată mintea, încordaţi-vă să o respingeţi ca să rămână afară şi veţi putea lucra cu ea ca şi cu o altă persoană, străină. Dacă veţi începe să lucraţi aşa, multe îndoieli vor pieri imediat ce le veţi smulge din minte şi le veţi supune judecăţii. Dacă vor rămâne în chip stăruitor, începeţi să le goniţi.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înţelepte, Editura Egumeniţa, Galaţi, p. 119)