Și credința noastră este bună și dreaptă și fără prihană și afară de ea nu este alta. Dar credința dreaptă are nevoie și de o viață dreaptă și de fapte vrednice de credință, pentru ca viața să fie în acord cu credința, precum doi boi aleși și de Dumnezeu înjugați, prin care se și ară o arătură purtătoare de viață. Când însă avem credință dreaptă, dar viață întinată, atunci ne asemănăm unui om nebun care a înjugat porcul cu boul și se îndârjește să semene și să are, și să se hrănească de aici, și să trăiască, și să se izbăvească de moarte.

Pe unul ca acesta văzându-l cei ce umblă pe calea vieții, oamenii cu frica lui Dumnezeu și îngerii, râzând, vor spune: „Veniți să vedeți un om ciudat tare și nebun, cum a înjugat un bou cu un porc și socotește că va semăna și va ara astfel și va trăi de aici”. Și dacă vor zice către el: „Pentru ce te ostenești în zadar, omule? Pentru ce nu simți ocara și râsetele pe care ți le aduci sieți? Știi că nu se potrivește ca boul să are cu porcul. Căci numai a boului este lucrarea de a trage plugul și a tăia brazdele, a semăna și a ara, iar meșteșugul porcului e să râmeze pământul cu botul și să se tăvălească în noroi și, când va fi vremea, să fie înjunghiat cu cuțitul”. Acela însă, în loc să primească cele spuse și să dejuge animalele, ci mai mult râzând și desfătându-se, zice: „Da, da, nu știți voi ce plăcere și ce desfătare îmi stârnește mie acest jug”.

Asemenea sunt cei ce unesc o viață întinată și porcească cu dreapta credință și care sunt supuși păcatului. Socotesc plăcere și desfătare păcatul dătător de amarnică osândă. Iar pe cei care îi îndeamnă pe unii ca aceștia la pocăință, adeseori îi și dușmănesc sau iau în râs cu ușurătate cele spuse și își bat joc, sau nici nu iau aminte deloc la puterea celor spuse.

(Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, Scrieri II. Cateheze. Testamentul tipiconal, traducere de Laura Enache, Editura Doxologia, 2016, pp. 131-132)