Dacă vreți să trăiți bine în viața aceasta, opriți-vă gura de la deșarta grăire. Fericit este omul acela care nu greșește cu limba sa. Pentru că cel ce urăște vorba multă împuținează răutatea. Și cele bune se varsă de la Domnul prin gura cea tăcută.

Omul înțelept iubește tăcerea. Că tăcând cinstește pe Dumnezeu. Drept aceea, să lepădați din gura voastră vicleșugul și să depărtați de la voi cuvintele cele nedrepte. Că, răspunzând cu judecată, vă veți rușina. Pentru că cel ce-și păzește limba își ferește de întristări sufletul. Pentru că viața și moartea în puterea limbii stau. Că aceasta ne învață Iacov, ruda Domnului zicând: „Orice om să fie grabnic la ascultare, zăbavnic la vorbire. Dacă nu greșește cineva prin cuvânt, acela este bărbat desăvârșit, în stare să-și înfrâneze și trupul” (Iacov 1, 19; 3, 2). Iar Domnul a zis: „Vă spun că, pentru orice cuvânt deșert pe care-l vor rosti oamenii, vor da socoteală în ziua judecății. Că din cuvintele tale vei fi osândit” (Matei 12, 36).

(Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Din cuvintele duhovnicești ale Sfinților Părinți, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2003, p. 338)