Înlocuiește pornirea de a-l judeca pe celălalt cu un „Doamne, miluiește-mă!”

Unii zic: „Să mă ierte Dumnezeu că osândesc”, dar osândirea tot o duc până la capăt... Cel care osândeşte pe alţii nu are îndreptăţire. Dar ce e de făcut? Cum se poate scăpa de această pacoste?

„Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.” Ce mai necaz – judecăţile şi osândirile! Toţi ştiu că a judeca este un păcat şi totuşi nimic nu este mai obişnuit în discuţiile noastre decât a osândi.

Unii zic: „Să mă ierte Dumnezeu că osândesc”, dar osândirea tot o duc până la capăt... Alţii se îndreptăţesc prin aceea că un om inteligent trebuie să aibă o atitudine faţă de cele ce se întâmplă şi se străduiesc să pară că judecă imparţial; dar până şi cel mai simplu om nu poate să nu simtă în vorbele lor o bucurie trufaşă şi răutăcioasă.

Osânda pe care Domnul o rosteşte asupra acestui păcat rămâne, cu toate astea, aspră şi neînduplecată. Cel care osândeşte pe alţii nu are îndreptăţire. Dar ce e de făcut? Cum se poate scăpa de această pacoste? Iată care e mijlocul cel mai bun de a scăpa de păcatul osândirii: a te socoti pe tine însuţi osândit. Cel care se simte astfel nu are timp să judece pe alţii, ci singurele sale vorbe vor fi: „Doamne, miluieşte! Doamne, iartă păcatele mele!”

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă de Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, 2011, p. 54)

De la același autor

Ultimele din categorie