Ce bucurie, poate
Să vină pe furiș,
Din iad pentru-a te scoate
La Rai în luminiș?
Te-aștept în crâng,
Culcat în iarbă,
Când dorurile mele dau în pârg
Și patimile mele-ncep să fiarbă...
Te-aștept cu multe vise
În veșnica-nscenare
Și alte zeci nescrise
Ale minții seci, vulgare.
Ce-i cu ispita asta?
Și ce-i cu-atâta chin?
Păcatul și năpasta
Sunt toate la festin!
Doamne, câtă putreziciune
În gândurile-mi reci,
Aș vrea o rugăciune
Să zbor de-aici în veci.
Ce bucurie, poate
Să vină pe furiș,
Din iad pentru-a te scoate
La Rai în luminiș?
E rugăciunea simplă,
Slăvită de cei vii,
Către Iisus, numită
E „a inimii”!
Doar ea te liniștește,
Te-ntoarce l-adevăr,
Și nu te mai clintește
Cu nici un fir de păr:
Doamne Iisuse Hristoase,
Fiul lui Dumnezeu,
Miluiește-mă pe mine păcătosul.
