Sfinţii Părinţi vorbesc cu totul înălţă­tor despre iubire. Este adevărat că Sfân­tul Ioan Scărarul o pune la capătul Scării Duhovniceşti. Este adevărat că descrie un urcuş foarte anevoios până la ea: tre­buie să trecem prin pocăinţă, trebuie să trecem prin ascultare, prin plâns, prin tăierea voii... Prin multe nevoinţe trebu­ie să trecem - spune Sfântul Ioan Scăra­rul - până a ajunge să dobândim iubirea.

Cu toate acestea, în fiecare dintre noi iubirea zvâcneşte şi, chiar dacă nu o pu­tem permanentiza în sufletul nostru, noi nu suntem străini de ea. Dumnezeu des­coperă iubirea Sa când voieşte şi cui vo­ieşte. Dumnezeu Şi-a descoperit iubirea Sa tâlharului de pe Cruce, care o viață întreagă a petrecut în fărădelegi. Şi, iată, într-o clipă, iubirea Dumnezeiască s-a atins de inima lui şi el, într-o clipă, a de­venit din tâlhar proroc, L-a mărturisit pe Hristos împărat a toată zidirea, împărat al cerului şi al pământului, şi I-a cerut să-l pomenească în împărăţia Sa, mărtu­risiri pentru care a şi auzit cuvintele Mântuitorului: „Astăzi vei fi cu Mine în Rai".

(Ieromonah Savatie Baștovoi, A iubi înseamnă a ierta, Ed. Cathisma, București, 2006, p. 16)