Lumea priveşte cu vigilenţă la micile neajunsuri ale monahismului

Permiteţi-mi să subliniez că pofta de citit cărţile Sfinţilor Părinţi a început să se distrugă la monahi. Aceasta este o pricină de slăbire, deoarece nu este nici un alt imbold pentru viaţa monahală lucrătoare.

Aruncând o privire asupra modului de viaţă al monahilor, cât de departe ne-am abătut de la acea cale arătată nouă în scrierile Părinţilor - te doare inima! Şi în loc să căutăm mărgăritarul cel scump ascuns în inimile noastre, ne mulţumim doar cu cele dinafară, cu aparenţele. Iar în lupta cu patimile se dobândesc puţine şi rare lucruri şi prin slăbiciunile noastre suntem sminteală, în loc să fim lumină lumii. Permiteţi-mi să subliniez că pofta de citit cărţile Sfinţilor Părinţi a început să se distrugă la monahi. Aceasta este o pricină de slăbire, deoarece nu este nici un alt imbold pentru viaţa monahală lucrătoare. Un monah poate fi printre cei începători, care au râvnă şi dorinţă să se mântuiască, dar odată ce vede exemplele de slăbiciune, mai apoi se lasă robit de acestea, în lipsa unei cârmuiri adevărate pentru lepădarea voii şi a minţii — lucruri care ar putea să-i aducă la smerenie, cea mai puternică armă împotriva mrejelor vrăjmaşului. Nu este greu de înţeles că şi în revistele religioase ale timpului nostru apare ceva defavorabil privind viaţa monahală. Iar despre alte ediţii literare nici nu avem ce vorbi! Şi toate acestea se revarsă peste întreaga lume creştină, care nu se uită la slăbiciunile ei, ci priveşte cu vigilenţă la micile neajunsuri ale monahismului. De fapt, nu trebuie să-i învinovăţim pe cei ce ne judecă, trebuie să găsim vina în noi, să ne smerim, să ne pocăim şi Domnul este puternic să ne mântuiască şi să ne scoată din toate nevoile, văzute de Sfântul Pahomie prin suferinţe, încercări şi boli. Cu toate că este dureros să priveşti la slăbiciunile noastre, mulţi din cei care vin la mănăstire dobândesc apărare împotriva săgeţilor vrăjmaşului, care ar fi putut să-i atingă în viaţa mirenească. Pe cât am putut eu să observ, este periculos şi fără de folos să-i primeşti pe cei tineri (în mănăstire), deoarece se supun cu uşurinţă părţii mai slabe şi, obişnuindu-se cu răul, nu vor ajunge prea curând pe calea cea adevărată, întrucât nu sunt capabili nici pentru viaţa de mănăstire şi nici pentru lume. Zilele trecute am avut prilejul să aud un exemplu ce privea viaţa călugărească şi cea din lume. Un pelerin fără picioare, târându-se, a colindat multe mănăstiri şi, la întrebarea unui monah, cum găseşte viaţa în mănăstire în comparaţie cu cea din lume, a răspuns: «Nu toate mănăstirile sunt egale; dar mă gândesc aşa: când pajiştea este îngrădită, atunci şi iarba creşte bine; dar în afara gardului este călcată în picioare şi păscută». Un exemplu simplu, dar grăitor! Ne încurajează cuvântul scris de Ioan Carpatiul pentru călugării din India. Se cade să-L rugăm pe Domnul ca să păzească cinul monahal în patria noastră scumpă şi să ne dea putere şi tărie pentru a birui pe vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi ai creştinismului şi monahismului.

(Starețul Macarie de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2012, pp. 364-365)

De la același autor

Ultimele din categorie