Condiția umanității este aceea de a nu fi în starea sa firească, ci într-una rănită. Rănită, ființa umană se află aici, la marginea drumului, între viață și moarte. Dumnezeu coboară în această lume, vine la marginea acestui drum, întâlnește umanitatea – propria Sa umanitate accidentată. El o îngrijește, îi dă leacuri și o încredințează Bisericii până la întoarcerea Sa. În Biserică, ființa umană va învăța să-L recunoască pe Bunul Samarinean atunci când va veni la sfârșitul veacurilor. Evanghelia Bunului Samarinean ne indică punctul de plecare al adevăratei vieți.

(Jean-Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, Editura Sofia, p. 5)