În necazurile noastre, alergăm la orice om decât la Dumnezeu.

Ți se îmbolnăveşte copilul? Te duci la descântătoare sau la cel care pune în jurul gâtului nevinovaţilor copii semne curioase sau, în cele din urmă alergi la doctori şi la doctorii şi neglijezi pe Cel ce poate să-l vindece. Dacă te tulbură vreun vis, alergi la cel ce tălmăceşte visele; dacă te temi de duşman, te gândeşti să-ţi iei în ajutor vreun om.

Şi, ca să spun pe scurt, la fiecare nevoie arăţi că numai cu cuvântul numeşti scăpare pe Dumnezeu, dar cu fapta cauţi ajutorul în cele nefolositoare şi deşarte. Pentru cel drept, însă, Dumnezeu este ajutor adevărat.

(Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, omilia la Psalmul XLV, II, în col. PSB, vol. 17, p. 301)