Când te vei înfăţişa înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, să devii în mintea ta ca o furnică, să devii ca un prunc, ce nu poate vorbi. Să nu spui înaintea lui Dumnezeu ceva din ştiinţa ta, ci cu gânduri copilăreşti să te apropii de El şi să umbli înaintea Lui ca să te învredniceşti de acea părintească purtare de grijă pe care o au părinţii faţă de copiii, de pruncii lor. Căci s-a spus: Cel ce păzeşte pe prunci este Domnul (Psalmul 114, 6).

Cere-I lui Dumnezeu să te ajute să vii la măsura credinţei. Şi, dacă vei simţi în sufletul tău desfătarea aceasta, nimic nu te va mai îndepărta de Hristos. Şi nu-ţi va mai fi greu să fii în fiecare ceas dus în robie departe de cele pământeşti, nici să te ascunzi de această lume neputincioasă şi de amintirile despre ceea ce este în lume. Pentru acest lucru să te rogi neîncetat, acest lucru să îl ceri cu înflăcărare, pentru el să te rogi cu râvnă mare până când îl vei dobândi. Şi să te rogi ca să nu slăbănogeşti. Şi te vei învrednici de lucrul acesta dacă mai întâi te vei sili cu credinţă să încredinţezi grija ta lui Dumnezeu şi purtarea ta de grijă să o înlocuieşti cu pronia Lui. Şi, când Dumnezeu va vedea în tine voia aceasta, că te-ai încredinţat cu toată curăţia gândurilor pe tine lui Dumnezeu mai mult decât ţie însuţi şi te vei sili să nădăjduieşti în Dumnezeu mai mult decât în sufletul tău, atunci se va sălăşlui în tine acea putere neştiută şi vei simți concret că puterea este, fără îndoială, cu tine.

(Sfântul Isaac Sirul, Despre rugăciune și trezvie în învățătura Sfinților Părinți, Editura Egumenița, pp. 390-391)