Omul trupesc își are toată mintea și intențiile sale îndreptate numai spre dobândirea celor vremelnice, iar cel duhovnicesc tinde întotdeauna spre cele veșnice.

Omul trupesc își săvârșește profesia numai pentru câștigul său vremelnic, iar cel duhovnicesc se ostenește spre slava lui Dumnezeu și pentru folosul aproapelui.

Omul trupesc, de face ceva vrednic de laudă, își caută răsplata în veacul acesta; iar cel duhovnicesc așteaptă răsplata pentru virtute de la Dumnezeu în veacul viitor.

Omul trupesc, chiar de face ceva lăudabil, face aceasta pentru slavă deșartă și dobândirea slavei deșarte, iar cel duhovnicesc toată intenția și-o îndreaptă spre slava lui Dumnezeu și în nădejdea vieții veșnice.

Omul trupesc se mândrește și se fălește înaintea tuturor, nu are egal, se pune deasupra tuturor și pe toți îi disprețuiește, iar cel duhovnicesc se smerește înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor.

(Sfântul Tihon de Zadonsk, Lupta dintre carne și duh, Editura Egumenița, Galați, 2011, p. 12)