Puterea rugăciunii

Multe mijloace are Atotînţeleptul Dumnezeu. El apără şi mântuieşte prin mii şi mii de mijloace pe cei ce I se roagă. Oricum am lua-o, şi în zilele noastre se adeveresc cuvintele împăratului Solomon: Turn tare este numele Domnului; la el va alerga dreptul, şi va fi în adăpost înalt (Pilde 18, 10).

Îmi povestea un belgrădean cunoscut cum l-a mântuit Dumnezeu de la internarea în lagăr. „Ne-au mânat la poliţie şi ne-au aliniat în curte. Soldaţii împăratului se răstesc, înjură, pălmuiesc. Pe cine? Pe fiii Kosovei! Pe copiii lui Lazăr! Pe cei pe care vor să îi interneze îi împing într-o parte şi strigă: „Înăuntru!” Iar celorlalţi, cărora le dau drumul, le strigă: „În stradă!” Aceştia din urmă însă erau rari. Eu stau şi tremur. Şi mă tot rog în sinea mea: „Doamne, mântuieşte-mă!” Mi-a venit rândul. - „Ce ocupaţie ai?” - mă întreabă răuvoitor soldatul. „Doamne, mântuieşte-mă!” - am şoptit pentru o ultimă oară şi, fără să mă gândesc, am deschis gura şi am zis: „Domnule, eu ţin un magazin ca să-mi hrănesc copiii”. El mă smuceşte în stânga şi în dreapta, parcă nehotărându-se ce să facă cu mine, şi în cele din urmă strigă: „În stradă!"

Multe mijloace are Atotînţeleptul Dumnezeu. El apără şi mântuieşte prin mii şi mii de mijloace pe cei ce I se roagă. Oricum am lua-o, şi în zilele noastre se adeveresc cuvintele împăratului Solomon: Turn tare este numele Domnului; la el va alerga dreptul, şi va fi în adăpost înalt (Pilde 18, 10).

Oare numai o singură dată s-a întâmplat ca vrăjmaşului să-i orbească ochii încât să nu-l poată vedea pe omul pe care îl prigoneşte şi îl caută? Omul este acolo, înaintea lui, şi el nu-l vede. Ori să treacă pe lângă casa pe care cu cea mai mare plăcere ar fi prădat-o şi pustiit-o? Soţia unui ofiţer sârb din Belgrad a trăit tocmai această din urmă situaţie. Vedea soldaţii duşmani cum merg din casă în casă, fac percheziţie, pradă şi duc poporul în robie. Iată-i deja în curtea vecină. Ce să facă? Îşi cheamă soacra şi copiii şi stă în genunchi la icoana Sfântului Arhanghel. S-au rugat cu plâns şi cu suspine. Iar soldaţii îşi băteau joc de vecin şi înjurau. Au ieşit. Acum, în casa ei... Iată... iată! Dar nu. Nu lasă Dumnezeu! Rugăciunea nu a fost în zadar. Ieşind din casa vecină, soldaţii au trecut pe lângă casa ofiţerului sârb şi au intrat în alta. Pur şi simplu nu le-a fost dat să vadă nici poarta, nici casa legată de cer prin rugăciune.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi: scrisori misionare, Editura Sophia - Press, 2002, p.46)

De la același autor

Ultimele din categorie