Mulţumeşte-I lui Dumnezeu în primul rând pen­tru că, în nesfârşita Sa măreţie, îţi îngăduie ţie, care eşti nimic, să-ţi deschizi gura şi să vorbeşti cu El în rugăciune. Căci această aţintire şi chemare rugătoare spre Dumne­zeu este condiţia primirii îndurărilor Lui, cu toate că Dumnezeu ştie şi fără aceasta ce îi trebuie fiecăruia.

Ru­găciunea este deschiderea buzelor pentru primirea bună­tăţilor Domnului, dar a acelor bunătăţi pe care El binevo­ieşte să le dăruiască, iar nu a celor pe care le vrei tu. Din acest motiv, nu tot ce cerem se împlineşte.

Să nu ceri: „Dă-mi acum”, ci spune: „Fie voia Ta. Dacă mă vei ajuta, slavă Ţie, dacă nu - slavă Ţie”. Dăruieşte-I numai răbda­re.

Rugăciunea să-ţi fie ca întinderea mâinilor spre primi­rea darului, a acelui dar pe care Domnul va binevoi, atunci când va binevoi, să ţi-l dea.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Viața lăuntrică, Editura Sophia, în col. Părinți ruși, p. 152-153)