De aceea trebuie să Îl chemăm în ajutor pe Domnul nostru Iisus Hristos din toată inima şi cu încordare, dar nu trebuie neglijată nici lucrarea practică, ca şi cum numai prin rugăciune l-am pune pe fugă pe vrăjmaşul; nu aşa. Căci unora ca aceştia Dumnezeu nu obişnuieşte să le dea ajutor. Iarăşi cel ce se nevoieşte prin asceza practică în orice chip, purtând lupta cu atenţie şi cu priveghere să nu cadă în extrema opusă şi încrezându-se numai în asceza practică, să neglijeze rugăciunea. Nu, nicidecum, nu trebuie să se întâmple aceasta: căci sfântul cuvânt pe bună dreptate porunceşte: „privegheaţi şi vă rugaţi” şi fără ajutorul Celui puternic suntem neputincioşi a ne opune cetelor răutăcioase ale demonilor, chiar dacă am fi foarte bine înarmaţi.

Nu numai fiindcă pe fiecare dintre noi, separat, mai mulţi demoni îl atacă deodată, ci şi pentru că demonii sunt duhuri ale unei firi netrupeşti şi prin fire sunt mai puternici, şi, chiar dacă s-ar întâmpla să fie un singur demon împotriva unuia dintre noi care suntem în trup, fiecare demon ar putea să-şi ducă la îndeplinire cu succes atacul luptei şi uneltirii lui. De aceea cel ce vrea să ţină rânduiala cum se cuvine trebuie, pe lângă cuvenita practică ascetică, să se dedice, atât cât este cu putinţă, rugăciunii curate, să privegheze adică şi să se roage, după cum este spus, pentru ca, prin asceză, soldatul lui Hristos să se înarmeze, iar prin rugăciune, să doboare la vreme, împreună cu arhistrategul şi împăratul său, pe Goliat cel înţelegător sau să lovească întreaga armată întunecată şi cumplită a demonilor, cu sprijinul şi inspiraţia puterii izvorâte de sus a adevăratului Iisus al sufletelor noastre, al Cărui chip este Iisus Navi care a condus în vechime poporul lui Dumnezeu, împreună cu cei mai buni războinici din Israel, la pământul făgăduinţei.

(Sfântul Calist Angelicoudes, Trei tratate isihaste, Editura Doxologia, Iași, 2012, pp. 173-174)