Să-i cinstim pe adormiții noștri

Trebuie să-i facem acum celui adormit ceea ce îi este de folos, dacă îl iubim cu adevărat și dorim să-i aducem darurile noastre. Mai ales în zilele noastre, grele pentru toată lumea, este o nebunie să cheltuim banii pentru obiecte și gesturi nefolositoare când, folosindu-le pentru cei lipsiți, putem face două fapte bune în același timp: și pentru cel adormit, și pentru cei care primesc ajutorul.

Vedem adesea străduința rudelor celui mort de a face o înmormântare cât mai luxoasă și de a ridica un mormânt cât mai bogat. Mai mulți bani se cheltuiesc uneori pentru monumente fastuoase. Mulți bani cheltuiesc rudele și cunoscuții pentru coroane și flori și, pe deasupra, florile trebuie scoase din sicriu înainte de închiderea lui, pentru ca acestea să nu grăbească descompunerea trupului.

Dar orice am face din toate acestea, mortul nu va avea niciun folos. Trupului celui mort îi este indiferent dacă este așezat într-un sicriu sărac sau bogat, într-un mormânt luxos sau umil. El nu simte mirosul florilor aduse, nu are nevoie de exprimarea prefăcută a durerii. Trupul este dat putrezirii, sufletul trăiește, dar nu mai simte senzațiile pe care le primea mai înainte prin organele de simț trupești. El începe o altă viață și alte lucruri trebuie să-i dăm acum.

Trebuie să-i facem acum celui adormit ceea ce îi este de folos, dacă îl iubim cu adevărat și dorim să-i aducem darurile noastre. Ce anume îi va face bucurie sufletului celui mort? În primul rând, rugăciunile sincere pentru el, atât rugăciunile individuale, făcute în casă, cât și, mai ales, rugăciunile de la biserică, unite cu Jertfa cea fără de sânge, adică pomenirea la Sfânta Liturghie.

Multe arătări ale morților și alte vedenii întăresc convingerea despre marele folos pe care îl primesc cei adormiți de la rugăciunile făcute pentru ei și din aducerea pentru ei a Jertfei fără de sânge. Un alt lucru care le aduce mare bucurie sufletelor celor adormiți este milostenia făcută pentru ei. A hrăni un flămând în numele celui răposat, a ajuta un nevoiaș, este ca și cum am face același lucru pentru cel răposat.

Cuvioasa Atanasia († 12 aprilie) a lăsat prin testament înainte de moarte ca, întru pomenirea ei, să fie hrăniți cerșetorii vreme de patruzeci de zile, însă surorile din mănăstire, din neglijență, împliniră testamentul doar timp de nouă zile. Atunci sfânta le apăru însoțită de doi îngeri și le spuse: De ce ați uitat de porunca mea? Să știți că milostenia și rugăciunile preoților aduse pentru suflet timp de patruzeci de zile îl milostivesc pe Dumnezeu: dacă sufletele răposaților au fost păcătoase, Domnul le dă iertare de păcate; iar dacă au fost drepte, atunci cei ce se roagă pentru ele vor fi răsplătiți cu binefaceri.

Mai ales în zilele noastre, grele pentru toată lumea, este o nebunie să cheltuim banii pentru obiecte și gesturi nefolositoare când, folosindu-le pentru cei lipsiți, putem face două fapte bune în același timp: și pentru cel adormit, și pentru cei care primesc ajutorul.

(Sfântul Ioan MaximoviciPredici și îndrumări duhovnicești, Editura Sophia, București, 2001, pp. 116-117)

De la același autor

Ultimele din categorie