Se părea că întotdeauna ştia dinainte ce i se va spune. Despre o astfel de spovedanie a scris Evghenia Romarenko:

„Astăzi m-am spovedit pentru prima dată la Părintele. Am intrat ultima. Părintele mi-a spus să mă aşez pe divan, iar el stătea în picioare cu epitrahilul şi mânecuţele... Au început discuţia şi întrebările. A fost revăzută întreaga mea viaţă, adesea eu nu mai povesteam nimic, ci însuşi Părintele parcă îşi amintea anumite întâmplări importante şi păcate. Tot timpul mă gândeam: «Dacă voi uita ceva şi nu voi explica aşa cum se cuvine?». Dar cu cât mergeam mai departe, tot mai mult şi mai mult se simţea că nu trebuie să-i mai explic nimic, el însuşi explica de ce s-a întâmplat un lucru sau altul în viaţa mea. În sfârşit, Părintele a întrebat:

– Vrei ca mâine să primeşti Dumnezeiasca Împărtăşanie?

– Da, da, Părinte!

– Atunci, apropie-te de Dumnezeiescul Har, – şi m-a condus la icoane. Eu mă gândeam: «Iată, acum va începe spovedania». Deodată am simţit epitrahilul pe cap şi am auzit cuvintele rugăciunii de dezlegare...”.

(Starețul Nectarie de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 53)