Tu privești suferința numai dinspre pământ. Dar, mută-te cu gândul la cealaltă viață. Treci de partea Judecății. Privește focul cel veșnic, pregătit pentru păcatele noastre. Și de acolo privește-ți suferința. Dacă acolo vei fi osândit, câte necazuri nu ți-ai dori să fi suportat aici, numai ca să nu fi căzut sub acea osândire? Spune-ți în sinea ta: „După păcatele mele îmi sunt trimise aceste lovituri” și mulțumește-I Domnului că bunătatea Lui te îndrumă spre pocăință. Apoi, în loc să te mai întristezi fără rost, află care-ți este păcatul, pocăiește-te și nu mai păcătui. Când vei cugeta astfel, vei spune desigur: „Încă este puțin ceea ce am primit! Căci, după păcatele mele, mult mai rău merit”.

Așadar, indiferent de porți soarta amară a tuturor, ori suferințele și necazurile personale, rabdă-le cu inima împăcată, primindu-le cu recunoștință din mâinile Domnului, ca pe un leac împotriva păcatelor, ori ca pe o cheie care deschide ușa în Împărăția Cerească. Nu cârti, nu invidia pe altul, nici nu te lăsa pradă tânguirii zadarnice.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Viața lăuntrică, Editura Sophia, București, 2000, pp. 98-99)