Ţine buna credinţă
Nu este osteneală a pune temelie, ci a termina zidirea. Că pe cât se înalţă zidirea, pe atât mai multă osteneală dă celui ce zideşte, până la terminarea lucrului.
Iubite, cu darul lui Dumnezeu eşti creştin. Deci păzeşte poruncile Domnului nostru Iisus Hristos şi te vei mântui, că scris este: „Intru adevăr grăiesc, că nu este făţarnic Dumnezeu, ci întru tot neamul cel ce se teme de El şi lucrează dreptatea, este primit de Dânsul”(Fapte 10, 34-35). Iar dacă voieşti să vii la viaţa cea mai cu dinadinsul a monahilor, ca şi pe cele mai bune să le dobândeşti, de nu vei pune în gândul tău că acum te-ai mutat din viaţa aceasta şi de nu vei socoti lumea aceasta şi slava ei ca o colibă pârlită, nu poţi să biruieşti patimile pământeşti şi poftele cele lumeşti, care cufundă pe oameni în pieirea trupului şi pierzare. Căci nemincinos este Cel ce a zis: „ Voieşte cineva să vină după Mine? Să se lepede de sine şi, ridicându-şi crucea sa, să-Mi urmeze Mie. Căci cel ce voieşte a-şi afla sufletul său, îl va pierde pe el, iar cel ce îl va pierde pe el pentru Mine, îl va afla pe el. Că ce-i va folosi omului de va dobândi toată lumea şi de sufletul său se va păgubi? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?”(Luca 9, 23-25). Căci nu este osteneală a pune temelie, ci a termina zidirea. Că pe cât se înalţă zidirea, pe atât mai multă osteneală dă celui ce zideşte, până la terminarea lucrului. Să auzim glasul cel mântuitor ce zice: „ Că cine din voi vrând să zidească un turn, nu stă mai întâi şi-şi face socoteala cheltuielii dacă are cu ce să-l isprăvească? Ca nu cumva, punăndu-i temelia şi neputând să-l termine, toţi cei ce vor vedea să înceapă a-l lua pe el în râs, zicând: Omul acesta a început să zidească, dar nu a putut isprăvi” (Luca 14, 28-30).
(Sfântul Efrem Sirul, Cuvinte şi învăţături vol. 2, Editura Bunavestire, Bacău, 2008, p. 93)
Fericitul Iacov se distingea încă din copilărie de ceilalți
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro