Noi, oamenii, păcătuim uşor cu gândul. De aceea, Cel care a zidit una câte una inimile noastre (Ps. 32,15), ştiind că cele mai multe păcate le săvârşim din imboldul gândurilor noastre, a poruncit ca în primul rând mintea să ne fie curată. Şi pentru că păcătuim uşor cu mintea, Dumnezeu ne cere să avem de ea mai multă purtare de grijă şi pază. Că precum doctorii cei prevăzători întăresc cu mult înainte, prin mijloace profilactice, părţile mai slabe ale trupurilor, tot aşa şi Purtătorul obştesc de grijă şi adevăratul Doctor al sufletelor a prevăzut cu o pază mai puternică mai ales acea parte a sufletului nostru pe care o ştim mai înclinată spre păcat. Trupul, ca să săvârşească o faptă, are nevoie de timp, de prilej, de osteneli, de ajutători şi de alte înlesniri; mintea însă dă naştere la gânduri într-o clipă şi le săvârşeşte fără oboseală; iar gândurile cresc fără piedică şi le e potrivită orice vreme. Se întâmplă uneori ca unuia dintre oamenii serioşi, mândru de respectul ce i se dă pentru faptele lui, îmbrăcat pe dinafară în haina înfrânării, prin mişcarea nevăzută a inimii lui, să-i alerge mintea la locul păcatului, chiar când se află în mijlocul celor ce-l fericesc pentru virtutea lui; cu închipuirea a văzut cele poftite, şi-a ticluit o întâlnire ruşinoasă şi, zugrăvindu-şi lămurit plăcerea în cămara ascunsă a inimii sale, a săvârşit păcatul înlăuntrul lui, fără de martori, necunoscut de nimeni, până va veni Cel ce descoperă cele ascunse ale întunericului şi vădeşte păcatele inimilor (I Cor. 4, 5). Fereşte-te, dar, ca nu cumva un cuvânt ascuns în inima ta să se prefacă în păcat, pentru că "cel ce se uită la femeie pentru a o pofti a şi săvârşit desfrânare în inima sa" (Matei 5, 28). Da, păcatele săvârşite cu trupul sunt împiedicate de multe pricini; dar cel ce păcătuieşte cu gândul, păcătuieşte tot atât de repede pe cât a şi gândit. Deci, acolo unde căderea este grabnică, acolo ni s-a poruncit să avem şl pază mai puternică. De aceea, ni s-a spus: "Nu cumva un cuvânt ascuns în inima ta să se prefacă în păcat" (Deut. 15, 19).

(Sf. Ierarh Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, Editura IBMBOR, Bucureşti, 2004, p. 37-38)