Cuvânt de mântuire
Ia aminte totdeauna la păcatele tale și nu judeca pe alții, ci te fă dedesubtul tuturor!
Întrebat-a un frate pe avva Matoi, zicând: spune-mi un cuvânt. Iar el i-a zis lui: du-te, roagă-te lui Dumnezeu ca să-ți dea plângere în inima ta și smerenie și ia aminte totdeauna la păcatele tale și nu judeca pe alții, ci te fă dedesubtul tuturor! Nu avea prieteșug cu copil, nici cunoștință cu femeie, nici prieten eretic și taie îndrăzneala de la tine și înfrânează-ți limba și pântecele și gustă puțin vin! Și de va grăi cineva pentru orice fel de lucru, nu te certa cu dânsul, ci de va grăi bine, zi: așa cu adevărat, iar de va grăi rău, zi: tu știi cum vorbești. Și nu te prigoni cu dânsul pentru cele ce a grăit. Și aceasta este smerenia.
(Patericul, ediția a IV-a rev., Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2004, pp. 156-157)
Cuviosul Ioan Sihastrul – mare duhovnic, dascăl al liniștii și al rugăciunii
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro