Despre Sfânta Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie, Părintele zicea:

„Aceste două Sfinte Taine formează piatra fundamentală, temelia vieţii duhovniceşti în mănăstiri. Fără duhovnici buni şi fără spovedanie deasă a întregului sobor, chiar săptămânal, nici fraţii, nici călugării din mănăstiri nu pot spori, nu se pot forma duhovniceşte. Prin deasa spovedanie a gândurilor se strică cuibul vrăjmaşului, care se luptă asupra noastră, şi păcatul nu poate prinde rădăcină. Iar Sfânta Împărtăşanie, primită cu multă pregătire, cu post şi rugăciune, după sfatul duhovnicului, aduce omului iertare de păcate, harul mântuirii, bucurie şi multă nădejde.

La noi la Sihăstria, pe timpul stareţului nostru Ioanichie, ne spovedeam în fiecare zi, seara. Sau, cel mai rar, la câteva zile. În timpul Părintelui Cleopa, spovedania se făcea, ca şi acum, o dată pe săptămână, vinerea. Sfânta Împărtăşanie se dădea o dată pe săptămână, pentru schimnici şi bolnavi; iar pentru ceilalţi, la trei săptămâni sau, cel mai rar, o dată pe lună, după sfatul Sfântului Ioan Gură de Aur din Mărgăritare şi din Împărţire de grâu. Prin Sfânta Împărtăşanie primim pe Domnul nostru Iisus Hristos în sufletul nostru. Să dorim, deci, din toată inima, Preacuratele Taine, căci ce binefacere mai mare, care dar mai preţios şi ce dragoste mai fierbinte s-ar putea asemăna cu aceste dumnezeieşti Daruri?”

Apoi a continuat:

„Unitatea este rod al dragostei, iar dragostea şi armonia se întăresc în mănăstire prin cele ce am spus până acum, adică prin participarea regulată la slujbele zilnice ale bisericii, prin deasa spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie. Apoi nimeni să nu ţină minte răul şi fiecare să se considere mai mic decât fratele său. Avva Dorotei spune că atâta vreme cât avem încredere unii în alţii şi se păstrează dragostea, există unitate şi armonie în obşte; iar când nu este încredere, încep bănuielile şi tulburările în mănăstire.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 688)