Pentru credinţa în păstrarea dogmelor Bisericii Ortodoxe, Domnul revarsă peste noi milele sale.

Vă felicit, iubiţilor întru Hristos fii, cu ocazia Anului Nou! Se obişnuieşte ca de Anul Nou să se facă urări de bine. Socotesc şi eu, iubiţilor întru Hristos fraţi şi surori, ..., că e datoria mea arhipăstorească să-mi exprim buna urare de Anul Nou. Ea constă din cuvintele Apostolului Pavel, pe care le-aţi auzit citindu-se la Apostolul Liturghiei de astăzi. „Luaţi aminte” – spune apostolul – „să nu vă fure minţile cineva cu filosofia şi cu deşarta înşelăciune din predania omenească, după înţelesurile cele slabe ale lumii şi nu după Hristos” (Coloseni 2, 8). Aici marele apostol formulează nu numai o urare, ci şi o povaţă, ca noi să mărturisim cu tărie şi neabătut credinţa ortodoxă şi să nu ne abatem spre nici un eres.

Apostolul Pavel ne apără de cel mai mare rău, de cel mai greu păcat, precum este erezia. Este păcatul lui satana însuşi, care este primul eretic, fiindcă a gândit... că el poate fi asemenea lui Dumnezeu. Cu acest gând, Lucifer s-a ridicat împotriva Creatorului său şi pentru aceasta a fost lipsit de acea mare slavă cu care a fost dăruit de Dumnezeu. El şi-a pierdut legătura fericită cu Dumnezeu, a fost aruncat din cer pe pământ şi condamnat la muncile veşnice ale iadului, în focul gheenei.

La fel, toţi ereticii săvârşesc acelaşi păcat satanic, denaturând şi distrugând oricare dintre învăţăturile Mântuitorului Iisus Hristos, lăsate de El Bisericii Ortodoxe, prin Apostoli şi Sfinţii Părinţi. Astfel, ei se răscoală împotriva lui Dumnezeu. Pentru aceasta şi moştenesc soarta diavolului - vesnicile munci ale iadului.

Acest adevăr amar reiese şi din viaţa pustnicului Chiriac. Aici se spune că unui monah, Teofan, Domnul i-a descoperit prin înger soarta lui Arie, Dioscor, Sever, Nestorie, Eutihie şi a altor eretici. Monahul Teofan i-a văzut in muncile iadului, înconjuraţi de flăcările focului gheenei.

De altfel, ereticii sunt greu pedepsiţi nu numai în viaţa viitoare, ci şi în cea pământească. Acelaşi mare apostol spune: „Iar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o, să fie anatema!” (Galateni 1, 8).

Dar ce înseamnă anatema? Înseamnă îndepărtarea de la noi a Harului interior al botezului. Iar în el sunt izvorul Adevărului şi puterea nebiruită în lupta împotriva răului. El este mijlocul dobândirii adevăratei fericiri şi a veşnicei bucurii Dumnezeieşti a unirii cu Hristos. Prin urmare, creştinii ortodocşi, primind altă vestire, adică una dintre erezii, se despart de comuniunea cu Dumnezeu, Izvorul mântuirii noastre, al oricărui bine adevărat şi se fac unelte ale răului în mâinile diavolului, adică cei mai nefericiţi oameni din lume.

Ce concluzie trebuie să deducem din cele spuse? Dacă eresul este atât de dezastruos, să ţinem atunci, iubiţilor întru Hristos fraţi şi surori, tare şi neabătut credinţa dreaptă, pe care o mărturiseşte Biserica noastră Ortodoxă. Aceasta credinţă nu este doar a Apostolilor, ci şi a Părinţi lor. Ea se numeşte astfel, fiindcă Sfinţii Părinţi au asezat-o în definitiv la cele şapte Sinoade Ecumenice, expunând-o şi predându-ne-o nouă prin învăţături morale şi reguli, adică prin sfintele canoane şi dogme ale Bisericii Ortodoxe.

Credinţa noastră se numeşte a Părinţilor şi pentru că ei, la Sinoadele Ecumenice, înainte de a face publice hotărârile lor soborniceşti, le confruntau cu învăţăturile Sfinţilor Părinţi de mai înainte. Astfel, chiar pentru Sfinţii Părinţi de la Sinoadele Ecumenice, credinţa sfinţilor de mai înainte era criteriu de referinţă, precum mărturisesc datele despre lucrările acestor sinoade.

Dacă pentru stâlpii Bisericii învăţătura Părinţilor era criteriu de referinţă, cu atât mai mult pentru noi, păcătoşii şi pururea rătăciţii, trebuie să fie aşa. Iată de ce marele sfânt părinte al Bisericii Ortodoxe Ruse, Sfântul Serafim de Sarov, spunea: „Tot ce a statornicit şi a primit Sfânta Biserică la cele şapte Sinoade Ecumenice, trebuie păstrat şi împlinit cu sfinţenie şi neabătut. Jale omului aceluia care va scoate sau va adăuga măcar un singur cuvânt la hotărârile Sinoadelor Ecumenice!”. Aici, Sfântul Serafim de Sarov, prin cuvântul „totul”, desigur, înţelegea toate canoanele referitoare la viaţa noastră morală şi toate dogmele credinţei noastre.

Este semnificativ că aceste cuvinte ale Sfinţilor Părinţi coincid desăvârşit cu vorbele Apostolului Pavel, care, în a doua epistolă către Tesaloniceni, spune: „Staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră!” (II Tesaloniceni 2, 15). Ce înţelege Apostolul prin cuvântul „predanii”? Fără dubii şi învăţătura morală şi învăţătura de credinţă şi dogmele credinţei noastre, prin care el, ca şi toţi ceilalţi Apostoli, îi învăţa pe creştini şi oral şi în scris.

Mai mult, Apostolul, cum explică episcopul Teofan Zăvorâtul, ne porunceşte „staţi”, adică să fim neclintiţi în această învăţătură, să nu permitem nici o schimbare în sfintele canoane şi dogme ale credinţei ortodoxe. Această schimbare, cu părere de rău, o acceptă moderniştii contemporani, spre pierzarea lor şi spre pierzarea altora. Nu urmaţi acestor modernişti, iubiţilor întru Hristos fii...! Pornind de la deplângerea aparentei neputinţe a fiinţei umane, ei vor să reducă şi chiar să elimine sfintele canoane ale Sinoadelor Ecumenice, care ne cer stricteţe în viaţă morală. Moderniştii nu vor să ştie că aceste canoane sunt aşezate nu numai de Sfinţii Părinţi de la Sinoadele Ecumenice, ci şi de Duhul Sfânt Însuşi. Căci hotărârile Sinoadelor Ecumenice aveau ca temelie cuvintele Sinodului Apostolic: „Părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă” (Fapte 15, 28).

Asemenea modernişti..., s-au organizat într-o adunare samovolnică, sub denumirea „Biserica vie”, care permitea căsătoria episcopilor, a doua căsătorie a clerului şi producea alte eliminări din sfintele noastre canoane. Dar poporul..., prin credinţa ortodoxă curată, a respins „Biserica vie” şi ea a dispărut de pe faţa pământului... .

Mai departe, pornind de la ideea înşelătoare a aplicării gândirii ştiinţifice în dogmele Bisericii, moderniştii încearcă să introducă schimbări şi chiar să elimine canoanele... . Asemenea modernişti au fost..., cu numele de „înnoitori”, dar ei au fost respinşi de popor..., prin credinţă. Şi acum nu avem nici „Biserică vie”, nici una „înnoitoare”.

Aşadar, iată, iubiţilor întru Hristos fii, urarea mea de Anul Nou: păstraţi cu sfinţenie şi neclintit credinţa noastră ortodoxă, canoanele şi dogmele ei! Nu adaptaţi credinţa la viaţa voastră, ci îndreptaţi-vă viaţa după credinţă! Sorbiţi-vă fericirea din adevărata credinţă ortodoxă! Atunci veti fi adevăraţi fii ai Bisericii Ortodoxe şi Domnul va revărsa asupra voastră, încă în această viaţă, milele Sale nespuse.

Iar în viaţa ce va să fie, El vă va dărui nesfârşita fericire în Împărăţia cea Cerească, de care să ne învrednicească Domnul pe toţi să o dobândim, pentru rugăciunile Preacuratei lui Maici şi pentru rugăciunile marelui luptător împotriva ereziilor, stâlpul Ortodoxiei prăznuit astăzi de Biserică, Sfântul Vasile cel Mare. Amin.

(Ţinut în catedrala „Alexandru Nevski”din Sofia, la 1/14 ianuarie 1946)