† IUSTIN

Prin milostivirea şi harul lui Dumnezeu, Episcop ortodox român al Maramureşului şi Sătmarului

Iubiți părinți slujitori ai Sfintelor Altare, Iubiți credincioși din Maramureș și Sătmar, 

Se împlinesc anul acesta trei decenii de la căderea comunismului, un regim ateu, fără Dumnezeu, care a fost alungat de la cârma României creștine prin jertfa tinerilor din Decembrie 1989, tineri care, deși au învățat într-un sistem de învățământ ateu și materialist, faptul că au crescut în familii românești profund creștine și cu principii morale sănătoase, în frică de Dumnezeu și respect față de oameni și de valorile sfinte ale neamului, și-au păstrat credința, omenia și bunăcuviința, cultivate cu sfințenie în familia românească.

Poporul român a rezistat încercării de descreștinare și ateizare, deoarece regimul comunist importat în România a fost și a rămas, pe tot parcursul stăpânirii sale dictatoriale și ilegitime, străin și incompatibil cu frumusețea acestui neam de voievozi dreptcredincioși, de păstori de suflete, evlavioși și cărturari, de poeți și scriitori de geniu și de martiri și sfinți iubitori de Credință, Biserică, Neam și glie strămoșească.

A plecat, însă, așa cum a și venit. A fost instaurat prin teroare și suprimarea drepturilor și libertăților elitelor culturale, creștine și naționale pentru a putea șterge memoria și rescrie istoria și pentru a putea forma „omul nou”, ateu, fără Dumnezeu, iar la alungarea lui a semănat teroare și moarte, curmând mii de vieți și frângând tot atâtea destine.

Dumnezeu, însă, ne-a dăruit libertatea și nu avem voie să uităm cu ce preț am scăpat de comunism, rămânând o țară și un popor creștin în care bisericile au rămas deschise și candelele aprinse prin strategia înțeleaptă a Patriarhului Iustinian Marina și a ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române, care au acceptat desființarea unor instituții superioare bisericești, cum ar fi eparhii, protopopiate, școli teologice și chiar mănăstiri, dar au reușit, în schimb, ca în fiecare comunitate, în fiecare sat, biserica să rămână deschisă și preotul să fie la datorie.

Astfel, s-a întâmplat ceva neobișnuit pentru o țară cu regim comunist. Toți copiii care veneau pe lume erau botezați, toți tinerii cununați religios, credincioșii particip au la Sfânta Liturghie, se mărturiseau și împărtășeau cu Sfintele Taine, iar la plecarea din lumea aceasta erau înmormântați cu preot și la mormânt li se așeza crucea, ca semn al credinței în Înviere și al biruinței asupra necredinței.

Putem spune că, în mod paradoxal, satele românești erau pline de frumusețe și tinerețe, de viață și lumina credinței, cultivate în familie (biserica cea mică) și comunitate (biserica cea mare).

Tradițiile și obiceiurile erau păstrate cu multă grijă, sărbătorile ținute cu sfințenie, iar de Crăciun satele răsunau de glasurile colindătorilor, care vesteau Nașterea lui Hristos.

Când ne aducem aminte de vremea copilăriei noastre, ne cuprinde o frumoasă și curată nostalgie, pentru că, atunci și acolo, în satul, biserica, școala și lumea aceea s-a pus temelie trainică în formarea și realizarea fiecăruia dintre noi spre a sluji Țara, Biserica și Neamul. Noi am învățat de la părinți și bunici că aceste valori naționale sunt sfinte și veșnice și trebuie iubite, sporite, cultivate și apărate.

Iubiți păstori de suflete, Iubiți credincioși,

Anul 2019 a fost declarat „Anul Omagial al Satulu i Românesc (al preoților, al învățătorilor și al primarilor gospodari)” în Patriarhia Română.

De ce a luat Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române această hotărâre?

În primul rând, pentru a aduce din istorie în memoria noastră, a celor ce trăim astăzi, numele și lucrare a unor mari personalități care s-au născut și s-au format la sat, iar apoi au contribuit la luminarea satelor: preoți cărturari, învățați și devotați, dascăli de cuget și simțire românească, sau gospodari și conducători de comunități, unii dintre ei sacrificându-și viața și familia pe altarul satului, apărând școala, Biserica și dreptul de a trăi în unitate, libertate și demnitate, așa cum au decis ei.

În al doilea rând, pentru a arăta și manifesta cinstire, prețuire și recunoștință față de cei ce cultivă, zidesc și ctitoresc astăzi locașuri sfinte (catedrale, biserici și mănăstiri), așezăminte culturale și sociale (școli, spitale și cămine de îngrijire a bătrânilor sau de ocrotire a copiilor și tinerilor cu posibilități modeste) și, nu în ultimul rând, se ocupă de formarea, educarea, zidirea și, de ce nu, de ctitorirea persoanelor și personalităților care să ducă mai departe școala românească, Biserica Ortodoxă strămoșească, societatea și cultura națională.

În al treilea rând, spre a conștientiza, noi toți, că satul românesc are o valoare națională unică, valoare europeană și universală și că este „singurul foc viu creștin” (Peter Hurley) care a mai rămas să încălzească o Europă care se descreștinează, se secularizează, se înstrăinează de Dumnezeu și se ateizează pe zi ce trece.

În timp ce noi, ca popor, am rezistat ateizării prin conștiință creștină și credință străbună, privim cu îngrijorare și teamă cum lumea civilizată și bogată din Occidentul Europei își abandonează rădăcinile creștine, își părăsește Biserica și consideră creștinismul ca fiind medieval și nepotrivit cu vremurile moderne și postmoderne. Considerăm că această abordare este o mare eroare!

Creștinismul a dat Europei sufletul și mintea, a dat cultură și artă creștină, muzică și literatură universală, pe care le-au preluat toate națiunile lumii și le consideră și astăzi capodopere și creații de geniu ale umanității. Toate sunt, însă, de origine creștină și de inspirație divină. Duhul lui Dumnezeu i-a inspirat pe toți acești oameni mari ai umanității în creațiile lor unice, care sunt o moștenire universală, ce trebuie iubită, cultivată, apărată și sporită și din care s-au hrănit spiritual toate generațiile și se vor hrăni și înălța sufletește generațiile ce urmează, cât va exista această lume văzută, creată de Dumnezeu.

În timp ce Occidentul este pe cale să producă o tragedie universală, prin abandonarea acestor valori, popoarele creștine, care au rezistat comunismului prin credință și cultură creștină, rezistă și astăzi, respingând oferta unei lumi fără Dumnezeu, inspirată de ideologii neomarxiste, consumiste, materialiste și ateiste.

Dragi slujitori ai lui Dumnezeu, Dragi români,

Suntem în mileniul trei, despre care a spus marele filozof creștin francez Malreux: „va fi creștin sau nu va fi deloc”.

În cele trei decenii, de la căderea comunismului, am distrus foarte multe valori materiale, socotindu-le creații ale comunismului. Am fost liberi să o facem și am făcut-o în mod distructiv și cu multă nechibzuință. Eliberarea a adus cu sine libertatea. Însă, în loc să trăim libertatea cu responsabilitate, am compromis-o și irosit-o în mod imatur și fără să cumpănim care este calea de urmat. În loc să prețuim, să conservăm, să protejăm și să sporim moștenirea cu care am rămas la plecarea acestui regim, am vândut-o pe bani de nimic.

Uneori ne-am vândut chiar și libertatea noastră, pe care Dumnezeu a dăruit-o fiecărei persoane, fiecărei familii, fiecărei comunități, fiecărui neam, ca cel mai mare dar. A fost alegerea fiecăruia, și aceeași libertate, pe care ne-a garantat-o Dumnezeu, ne-a pus în fața unor alegeri de multe ori greșite.

Condițiile create de cei ce au venit la conducerea țării după ’90 nu au fost o ofertă pe măsura hărniciei și nobleții poporului român. Și atunci s-a petrecut drama. În lipsa unei strategii naționale de dezvoltare durabilă, 75% din forța de muncă națională, bine pregătită în școli adevărate și de dascăli consacrați, dăruiți și luminați, au ales migrația ca formă de supraviețuire și, de ce nu, de prosperitate. Numai că această alegere a dus la plecare a a peste patru milioane de români în toată Europa și în toată lumea.

Odată cu plecarea celor cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani, deci cei în putere să muncească, să întemeieze familii, să nască copii și să-i crească pe pământ românesc în Țara, Neamul și Biserica lor, poporul român a intrat într-un grav declin. Îmbătrânirea populației prin mortalitatea crescută, natalitatea scăzută și lipsa măsurilor pentru încurajarea natalității ne-au adus, de la aproximativ 23 de milioane de locuitori, la 19 milioane și jumătate acum în țară.

În acest ritm, cercetătorii fenomenului de îmbătrânire și sociologii, nu numai în România, ci și în toată Europa, dar noi vorbim de țara noastră, spun că în 50 de ani România va avea sub 15 milioane de locuitori. Este dramatic, este îngrijorător, este înspăimântător. Ni se stinge și dispare neamul!

Biserica Ortodoxă, ca și mamă spirituală a acestui popor, simte cel mai dramatic acest fenomen și este profund îngrijorată și înlăcrimată. Ea plânge îmbătrânirea satelor, prin depopularea lor, împuținarea elevilor în școlile românești, golirea bisericilor și dispariția satului românesc, în cele din urmă.

Si, totuși, este singura instituție care nu renunță la luptă. A construit bisericile pe care nu a avut voie să le construiască în cei 45 de ani de comunism. A reconstruit mănăstirile distruse sau închise, a reconstruit instituții de învățământ teologic, a construit și continuă să construiască așezăminte culturale, medicale și sociale. Toate acestea din purtarea de grijă față de destinul și soarta neamului. Ea, Biserica Ortodoxă, se consideră responsabilă față de credința, continuitatea, dăinuirea și nemurirea neamului românesc. Am putea spune că Biserica Ortodoxă a avut și are, cu adevărat, un proiect de țară.

Când cele 4 milioane de români au ales să plece afară, Biserica Ortodoxă i-a urmat, a plecat împreună cu ei, nu i-a lăsat singuri, a trimis, pentru început, preoți (peste 1.000 de preoți ortodocși români slujesc în Europa), a înființat comunități, apoi episcopii, parohii și mănăstiri. A construit biserici, unde a fost posibil, a făcut școli românești, pentru că preotul ortodox român se consideră și este, cu adevărat, apostol al neamului. El a rămas singurul intelectual fidel națiunii. Ei, preotul și preoteasa, sunt, atât în țară, cât și afară, lumina și speranța, bucuria și liniștea comunităților. Ei asigură unitatea și stabilitatea comunităților. Unde se mai găsesc și dascăli de cuget și simțire românească, acolo comunitățile înfloresc, iar dacă comunitatea are șansa să-și aleagă un primar gospodar, patriot și cu putere de jertfă, de slujire și dăruire, acolo se creează o mică Românie prosperă și vie, care poate fi model pentru națiune.

Pentru toate acestea și multe altele, unele dureroase și îngrijorătoare, altele frumoase și luminoase și de speranțe dătătoare, Patriarhul României, Preafericitul Părinte Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române au proclamat anul 2019 „Anul Omagial al Satului Românesc”.

Biserica își face datoria ca o mamă bună, în mod firesc, fără să aștepte aprecieri, mulțumiri, recunoștiință și răsplată. Mama care naște și crește copii își asumă, fără răsplată, acest destin unic de a aduce pe lume viața, de a veghea, împreună cu Dumnezeu, ziua și noaptea, să nu lipsească nimic fiilor și fiicelor, ci să crească, să se formeze, să înflorească și să se realizeze, pentru a fi de folos comunității, societății și neamului.

Așa face și Biserica Ortodoxă din totdeauna și va face atâta cât va dăinui poporul lui Dumnezeu, în mijlocul căruia își desfășoară activitatea și peste care revarsă darurile, lumina, căldura și purtarea de grijă neîncetat. 

Iubiți credincioși din Maramureș, Oaș și Sătmar plecați în toată lumea, 

Mă adresez vouă, care v-ați născut în lumea aceasta văzută, pe aceste plaiuri binecuvântate cu sate creștine și cu oameni credincioși, harnici și darnici. Acolo unde sunteți acum, împreună cu preoții și ierarhii pe care Biserica Ortodoxă Română i-a trimis să facă misiune, păstrați-vă credința străbună ortodoxă, omenia, bunăcuviința, hărnicia, generozitatea, respectul și frumusețea sufletului, ca pe cele mai prețioase daruri, cultivați-le și nu le risipiți sau pierdeți. 

Ați plecat, unii mai demult, alții mai de curând, pentru un trai mai bun. Unii v-ați stabilit deja în țara în care v-a primit și pentru care munciți, realizându-vă ca familie și integrându-vă în noua situație. Nu vă uitați, însă, Țara, Biserica și Neamul. Să știți că poporul acesta a fost în istorie, și încă este, un popor frumos, credincios, omenos și generos, cu care au trăit împărțind aceeași bucată de pământ, aceeași pâine și aceeași soartă atâtea etnii și credințe. Nu vă denigrați Țara, Neamul și Biserica, deoarece sunt singura moștenire pe care o aveți în dar de la Dumnezeu. În rest, totul se cumpără pe bani. Suntem călători pe pământ și călătoria noastră va lua cândva sfârșit și ne vom întoarce la Dumnezeu, în patria cerească, unde sunt strămoșii, sfinții și eroii noștri.

Vorbiți-vă de bine frații, așa cum fac toate neamurile și găsiți cele mai frumoase și alese cuvinte spre a vă descrie satul unde v-ați născut, școala unde ați învățat, dascălii care v-au format, biserica și preotul care v-au botezat.

Dumnezeu, dacă sunteți credincioși, vă va dărui sănătate, ani mulți și prosperitate, și atunci să vă gândiți la o întoarcere acasă spre a pune umărul la reconstruirea țării, pentru că numai voi puteți veni cu altă mentalitate și să promovați strategiile pe care le-ați văzut, învățat și practicat în lumea în care trăiți.

Gândiți-vă la părinții și bunicii voștri care nu trebuie să rămână singuri și, Doamne ferește, să moară singuri. Nimeni nu vă iubește atât de mult și sincer ca mama și tata, ca bunicul și bunica. Nimănui nu i se rupe inima de boala, umilința și suferința voastră ca și părinților voștri. Iubiți-i, cinstiți-i, ocrotiți-i și asigurați-le bătrâneți liniștite și fericite „ca să vă fie bine și trăiți ani mulți pe pământ”, așa cum ne spune porunca lui Dumnezeu.

V-am scris acest cuvânt pastoral, acum, când cei mai mulți dintre voi v-ați întors în satele și în familiile voastre din Maramureș și Sătmar, sate care, odată cu venirea voastră, devin frumoase, vii, pline de bucurie și lumină pentru că voi sunteți lumina, bucuria și tinerețea fără bătrânețe a satelor noastre, a Bisericii noastre Ortodoxe.

Îndemnăm pe toți preoții din parohiile Maramureșului și Sătmarului ca, după ce vor citi acest cuvânt pastoral în Duminica românilor migranți, prima după Adormirea Maicii Domnului, să adune într-o întâlnire de suflet toate familiile plecate în străinătate din parohiile lor, să le arate cinstire și prețuire, dar, mai ales, să le dovedească că le pasă de ei și le poartă de grijă și că Biserica și comunitatea se roagă neîncetat pentru sănătatea, ocrotirea, puterea de muncă și, mai ales, pentru mântuirea lor.

Fiți cu toții voioși, frumoși, luminoși și credincioși. Îmbrăcați-vă straiele tradiționale și îndreptați-vă spre sfintele biserici. Mergeți la mormintele părinților, dacă au plecat la Domnul, aprindeți-le o lumânare și rostiți o rugăciune, arătându-le că nu i-ați părăsit și nu i-ați uitat. Așa, vă vor binecuvânta sufletele lor, dar, mai ales, vă va binecuvânta Dumnezeu și vă va iubi și ocroti Maica Domnului.

Asigurându-vă de toată purtarea noastră de grijă, a ierarhilor, a preoților din parohii și a monahilor din mănăstirile noastre sfinte, vă purtăm în rugăciunile noastre personale și ale Sfintei noastre Biserici, în toate Duminicile și sărbătorile de peste an și în toate zilele.

Fiți binecuvântați de Dumnezeu în Treime, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt și ocrotiți de Maica Domnului și de toți sfinții din neamul nostru cel binecredincios, muncitor și trăitor în România creștină, „Grădina Maicii Domnului”. Amin

† IUSTIN 

Episcopul Maramureşului şi Sătmarului