Cuvântarea despre ploaie
Mersul vremii atârnă de mersul purtării. Deci dacă ne vom înţelege cum trebuie asupra acestui lucru, veţi vedea vremea umblând bine; iar dacă voi nu veţi schimba purtarea spre bine, mi-am răcit gura degeaba şi ne-om usca de secetă.
Mersul vremii atârnă de mersul purtării. Deci dacă ne vom înţelege cum trebuie asupra acestui lucru, veţi vedea vremea umblând bine; iar dacă voi nu veţi schimba purtarea spre bine, mi-am răcit gura degeaba şi ne-om usca de secetă. Ştiu din Scripturi, că de înţelesul oamenilor cu povăţuitorii lor atârnă multe, pe care le trimite Dumnezeu de sus, de la cârma lumii şi a lucrurilor, sau le opreşte. „Că de se vor învoi doi sau trei laolaltă întru numele Meu, orice vor cere de la Tatăl, Eu voi face lor.”
De aceea aţi şi venit, ca să cerem ploaie de la Dumnezeu. Seceta e un necaz care ustură pământul, dar seacă şi curajul omului. E un chip mai aspru prin care Dumnezeu cheamă pe oameni la îndreptare. „La necaz, cheamă-Mă pe Mine, zice Domnul, şi-ţi voi ajuta ţie !” - Şi cum putem chema pe Dumnezeu ? Îl putem chema şi cu gura şi cu rugăciunea, dar cea mai ascultată chemare a lui Dumnezeu - să ştiţi - e schimbarea purtării: sfinţirea vieţii.
(Părintele Arsenie Boca, Cuvinte vii, Editura Charisma, Deva, 2006, p. 83)
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro