Dumnezeu i-a dat omului darul cuvântării, ca prin el omul să rostească adevărul. Perioada comunistă ne-a făcut să trăim o experienţă tristă: Cuvântul a fost atât de schimonosit încât el a devenit „limbaj de lemn" care fie că nu exprimă nimic, fie că a devenit vehicul al minciunii. Care-i înţelesul adevărat al cuvântului?

Să luăm aminte la cuvântul Scripturii, la cuvântul rugăciunii, fiindcă în el se găseşte ascuns izvorul vieţii. Este ascuns, dar se dezvăluie în măsura în care dorim şi ne cultivăm. Cuvântul este unul din numele lui Dumnezeu. Se numește Fiu, dar este şi Cuvânt al lui Dumnezeu şi de aceea Cuvântul, cum spunea de multe ori Părintele Sofronie, are rădăcini metafizice, adică nu-i aşa doar o „gălăgie arbitrară” prin care eu pot să spun ceva şi voi puteţi înțelege gândirea mea. Cuvântul provine din nişte energii dumnezeiești. Prin cuvânt Dumnezeu a făcut cerul şi pământul. Dumnezeu a spus „să fie" şi a fost. Cuvântul este o energie creatoare, o energie care devine periculoasă, mortală, când este rău întrebuinţată. Dar cuvântul este, la modul pozitiv, o energie de comuniune, de împărtășire. Omul găsește puterea cuvântului tocmai în rugăciune, împărtășindu-se din gândurile lui Dumnezeu sau gânduri dumnezeiești, experiențe trăite de alţii înaintea noastră, de sufletele cele mai luminate ale Bisericii. În rugăciune, deci, cuvântul începe să-şi regăsească puterea sa adevărată, fiindcă în rugăciune cuvântul este comuniune reciprocă între Dumnezeu şi om.

Aşadar, trebuie să luăm în serios cuvântul, adică trebuie să trecem de la nivelul de informaţie al acestuia la cel de comuniune, de trăire. De exemplu, ziarul, în general, dă informaţii. Dar când doi care se iubesc îşi spun: „Te iubesc”, aceasta nu mai este doar o informaţie; se împărtășesc unul de celălalt. Trăiesc cuvântul la nivelul acela la care le place să îl audă, dar şi să-l spună. Acesta este planul duhovnicesc al cuvântu­lui. Sfîntul Serafim de Sarov citea foarte des cele patru Evanghelii, câte una în fiecare zi. (...)

Sfîntul Serafim, deci, se împărtăşea în fiecare zi cu Cuvântul lui Dumnezeu, despre care se spune în Acatist că este „Cuvânt mai sfânt decât toţi sfinţii". Acestea sunt cuvinte pe care omul, când le primește cu credinţă, începe să le tră­iască. Oamenii simpli ajung mai ușor la această trăire, fiindcă simplitatea le uşurează lucrarea, în sensul că, neavând prea multe complicaţii intelectuale şi culturale, trăiesc mai direct şi gândesc mai puțin analitic, au o viziune de sinteză, dar fără să-şi poată da seama şi fără să poată comunica această viziune de sinteză. Pentru a comunica trebuie să ai mai mult bagaj analitic.

Dar să revin şi să închei cu tema aceasta. Este ab­solut necesar ca şi noi să trecem peste nivelul informativ al cuvântului şi să ajungem la nivelul de împărtăşire, de rugăciune, în ascultarea Sfintelor Scripturi, în comunicarea noastră unul cu altul, pentru că atunci intrăm într-adevăr în împărtășire, în sfânta împărtășire, poate nu încă cu Trupul şi Sângele lui Hristos, dar cu Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu. Vedeţi că şi Sfânta Li­turghie este alcătuită în aşa fel încât ea culminează mai întâi cu împărtăşania cuvântului (de aceea se face ieşire cu Sfânta Evanghelie) şi după aceea, partea a doua a Liturghiei culminează cu împărtășirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Sfânta Liturghie amintește şi momentul de la Cina cea de Taină, când Domnul, înainte de a-i împărtăşi pe Sfinţii Apostoli, le-a spus că ei sunt curaţi prin cuvintele pe care le-a rostit lor (Ioan 15, 3).

Cuvântul este energie care curăţă, care sfinţeşte, care odihnește (vorbesc de Cuvântul lui Dumnezeu, nu de cuvintele pe care noi le întrebuinţăm în sens contrar) şi, prin aceste energii, intrăm în energia creatoare a lui Dumnezeu. Se întâmplă foarte multor oa­meni să audă de multe ori unele cuvinte în rugăciuni, în cântări, în Scriptură şi să nu le înţeleagă dar, dintr-o dată, auzindu-le, să fie luminaţi şi să priceapă înţelesul lor. Din acel moment nu vor mai fi niciodată străini, în întuneric, ca mai înainte. S-au împrietenit cu acestea, s-au împărtăşit cu ele şi ele i-au schimbat. Părintele Sofronie spunea că aceasta este clipa în care omul trăieşte Cuvântul lui Dumnezeu ca Lumină. Este întocmai ca la început, când Dumnezeu a spus: „Să fie lumină!” (Facerea 1, 3), şi a fost lumină.

(Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de câteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a 4-a, Editura Anastasia, 2004, pp. 67-69)