Cuvântul Mitropolitului Gheorghios de Kitros pentru pelerinii prezenți la Liturghia Hramului Sfintei Parascheva

Înaltpreasfinţitul Părinte Gheorghios de Kitros, Mitropolit de Katerini si Platamonas: „Fără răbdare, fără credință, fără luptă nu poate exista propășire duhovnicească în inimile noastre”.

Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre,

Distinse autorități centrale și locale,

Iubiți frați în Hristos,

 

În textul evanghelic citit astăzi, Sfântul Evanghelist Luca face referire la una dintre cele mai frumoase parabole ale Noului Testament. Este vorba de Pilda Semănătorului pe care Domnul Hristos a rostit-o apostolilor Săi. În aceasta se vorbește despre viața duhovnicească ca rod al semănatului pe care Hristos îl săvârșește în lume prin Biserica Sa.

Pilda este insuflată din viața agricolă, și în special din actul însămânțării țarinilor. Folosind această imagine, Domnul Hristos evidențiază faptul că există și o însămânțare duhovnicească pe care El o inaugurează prin lucrarea Sa de mântuire a lumii. Prin aceste semințe semănate în oameni, Hristos, ca Dumnezeu și Om, ne cheamă pe fiecare dintre noi să rodim duhovnicește.

După cum se știe, în această pildă Hristos:

  • Aseamănă semințele cu cuvintele Sale;
  • Țarina o aseamănă cu inima omului și astfel în acord cu dispoziția și cu starea duhovnicească a fiecărui om, cuvântul lui Dumnezeu fie aduce roadă în viața noastră, fie rămâne neroditor;
  • Aseamănă drumul unde au căzut unele din semințe cu acei oameni care ascultă cuvântului Dumnezeu, dar imediat vine diavolul și le răpește din inimi cuvintele cele dumnezeiești, pentru ca ei să nu creadă în Hristos și să nu fie mântuiți;
  • Pietrele sunt asemănate cu oamenii care ascultă și primesc cu bucurie cuvântul lui Dumnezeu, însă nu au rădăcini duhovnicești. Astfel, la prima ispită, părăsesc lupta și se ofilesc duhovnicește;
  • Aseamănă spinii cu grijile lumești care ne preocupă pe noi toți. Grijile de zi cu zi, de multe ori secătuiesc orice acțiune a noastră și ne conduc la nesocotirea cuvântului lui Dumnezeu; astfel, deși cuvântul sălășluiește în interiorul nostru, el nu rodește;
  • În cele din urmă Hristos aseamănă pământul bun cu oamenii care ascultă cuvântul lui Dumnezeu cu dispoziție sufletească bună, îl păstrează în inima lor și rodesc întru răbdare.

Frați creștini,

Nu este greu să ne dăm seama, din această pildă, de faptul că noi toți, ca oameni, nu am putea spune cu certitudine că aparținem unui anume tip de oameni, dintre cei pe care Domnul Hristos ni-i aduce astăzi înainte. Aceasta și pentru că de multe ori noi ne aflăm fie într-o stare spirituală, fie în alta, precum şi pentru că viața noastră este o luptă continuă în care oamenii uneori cad, iar alteori se ridică. Uneori ne luptăm duhovnicește cu aprindere, alteori deznădăjduim, iar alteori ne lenevim. De aceea și Hristos, la sfârșitul cuvintelor sale, ne vorbește despre răbdare. Fără răbdare, fără credință, fără luptă, nu poate exista propășire duhovnicească în inimile noastre. Și pentru ca cuvântul lui Dumnezeu să rodească, așa cum rodește orice sămânță, avem nevoie de timp, de purtare de grijă, de stăruință în slujire, sau, într-un cuvânt, de răbdare.

Iubiți frați,

Pentru ca fiecare dintre cei prezenți astăzi aici să poată aduce rod duhovnicesc, ne vin în întâmpinare, spre a ne întări și ajuta, atât Preacuvioasa Maica noastră Parascheva, cea prăznuită astăzi, apărătoarea și ocrotitoarea cetății istorice a Iașului și a întregii Românii, cât și Sfânta Mare Muceniță Ecaterina, mireasa preaînțeleaptă a lui Hristos, ale cărei sfinte moaște le-am adus spre închinare, din Katerini, aici la Iași. Sărbătorim, așadar, împreună și prăznuim, ne bucurăm în duh și suntem însuflați de viața sfântă a acestor două femei biruitoare în cele ale credinței, care ne dovedesc că au fost pământul cel bun despre care ne vorbește pericopa evanghelică de astăzi.

Au fost femei puternice care au trăit în perioade diferite ale istoriei. Sfânta Ecaterina în veacul al IV-lea, fiică a marelui guvernator al Alexandrei Egiptului, și-a dat viața prin moarte martirică pentru credința ei. Cuvioasa Parascheva, pe de altă parte, a viețuit la începutul veacului al XI-lea, și de la vârstă fragedă și-a închinat întreaga ei viață slujirii lui Dumnezeu. Cele două sfinte au însă ceva comun care le leagă între ele: l-au considerat pe Hristos ca fiind singur Mire al sufletelor lor, cu atât mai mult cu cât în inimile lor se afla sădit cuvântul Lui dumnezeiesc.

Dincolo de aceasta, prin intermediul vieții celor două sfinte ne este deslușită și adusă înainte virtutea răbdării despre care ne vorbește Evanghelia de astăzi. Răbdarea este cea care îl sfințește pe om. Răbdarea ne conduce către Dumnezeu și nu ne permite să facem dumnezeu din noi înșine, din puterile noastre. Chiar și atunci când ne simțim singuri și părăsiți, răbdarea înfrumusețează timpul pentru că ne călăuzește prin nădejde la viață duhovnicească neclintită. În același timp, dragostea față de Dumnezeu și credința în El, chiar dacă eul nostru pare a fi învins, ne arată faptul că avem o altă destinație: că trăim pentru bucuria Împărăției lui Dumnezeu și pentru participarea noastră continuă la taina preschimbării în starea de fii duhovnicești ai lui Dumnezeu.

Purtați fiind de aceste câteva gânduri, să cerem, așadar, ajutor și binecuvântare de la Domnul nostru Iisus Hristos, pentru ca inima noastră să se umple de rodul Său cel duhovnicesc și astfel să ne arătăm la vremea secerișului moștenitorii ai împărăției Lui, pentru rugăciunile Cuvioasei maicii noastre Parascheva și ale Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina. Amin.

De la același autor

Ultimele din categorie