Trandafirul fecioriei pe care mi l-a dăruit Sfânta Parascheva
M-a privit atent, a zâmbit şi a zis: „Nu strica darul fecioriei şi al preoţiei, pentru care te-ai născut. Știu că este greu. Dar prin rugăciune vei birui!”. Spunând acestea, mi-a dat un trandafir roşu, de o frumuseţe fără de seamăn, şi mi-a zis: „Păstrează preoţia în sufletul tău!”.
Eram teolog şi stăteam mult în preajma Sfintei Parascheva, mai ales în zilele dinaintea şi de după hramul ei sfânt. Îmi plăcea să stau noaptea la raclă şi să văd mulţimile de pelerini care, după ore multe de stat în frig şi ploaie, se plecau cu iubire şi cutremur la moaștele firave, sfinte şi feciorelnice ale Cuvioasei. Câtă bucurie în chipurile lor, dar și câte lacrimi, durere ascunsă, sfială şi putere am simţit în nopţile acelea în care lumea toată devenise un şuvoi de lumină – purtau lumânări în mâini – pe calea către Dumnezeu, prin sfinţii Lui.
Aveam o prietenă pe care o iubeam mult, dar amândoi ne făgăduiserăm curăţia până după nuntă. Totuși, din focul tinereţilor, eram din ce în ce mai aproape de păcat, aprinzându-ne unul de altul ca două focuri. Într-o noapte, fiind la Sfânta Parascheva, era 12 octombrie, înaintea hramului ei, priveam mulţimile de pelerini şi ajutam pe cei bătrâni sau cu copii în braţe să se închine. Valuri imense de flori erau sortate şi triate pentru a fi dăruite închinătorilor, împreună cu o bucăţică de vată sfinţită.
În spatele raclei, jos din acel foișor, am dat peste o bătrânică foarte slabă, de o nobleţe naturală, cu o profunzime în ochi greu de descris. Era înaltă, iar trupul ei avea o sveltețe neobişnuită. Avea o haină lungă, cenuşie, până la pământ, foarte diferită de ceea ce se poartă acum. M-a privit atent, a zâmbit şi a zis: „Nu strica darul fecioriei şi al preoţiei, pentru care te-ai născut. Știu că este greu. Dar prin rugăciune vei birui!”. Spunând acestea, mi-a dat un trandafir roşu, de o frumuseţe fără de seamăn, şi mi-a zis: „Păstrează preoţia în sufletul tău!”. Am mulţumit, dar aveam cumva revolta cum de această bătrânică ştie ce pericole mă pasc. Stânjenit şi mirat, am privit la trandafirul roşu din mână şi când mi-am ridicat privirile către ea, dispăruse. Am căutat-o peste tot, am întrebat fetele care sortau florile şi busuiocul despre bătrânica înaltă şi nobilă, iar ele mi-au răspuns că nu au văzut toată ziua vreo bătrânică cu astfel de semnalmente. Eu cred că era Sfânta Parascheva. După vreo doi ani am primit darul sfânt al preoției. (Pr. T.)
(Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva. Mărturii ale închinătorilor, volumul I, Editura Doxologia, 2011, pp. 129-130)
Minunea Maicii Domnului ‒ două tinere primesc daruri din Cer, pentru rugăciunile mamei lor
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro