Preafericirea Voastră,

Părinte Arhiepiscop al Ciprului, Hrisostom al II-lea, 

Înaltpreasfințiile și Preasfințiile voastre,

D-le Președinte al Consiliului bisericesc al Sfintei Biserici „Maica Domnului Chryseleousa”,                                                                                                            

Distinse autorități politice și administrative ale statului,              

Doamnelor și Domnilor,

Deși prea puțin puse în lumină, relațiile româno-cipriote constituie de mai bine de cinci veacuri o pagină însemnată de istorie. Prima mențiune în acest sens datează de la sfârșitul secolului al XV-lea, privitoare la relațiile comerciale pe cale maritimă între Moldo-Vlahia prin portul ei la Marea Neagră și insula Cipru[1]. Cu siguranță, însă, au existat legături între Țările Române și Cipru mult mai devreme de secolul al XV-lea. Ulterior, relațiile între cele două popoare au crescut în intensitate și s-au dezvoltat cunoscând și o diversificare a conținutului lor. Sunt consemnate în istoria bilaterală, în afara relațiilor comerciale, relații politice, sociale și culturale[2].

O pondere importantă au avut-o relațiile bisericești, urmare a faptului că cele două popoare sunt de veacuri popoare creștine, mărturisitoare ale crezului ortodox. De bună seamă că acest fapt a constituit liantul principal al aproprierii și colaborării între frații creștini, în domeniile amintite mai sus.

Între primele contacte bisericești menționăm prezența în Valahia a tânărului monah cipriot Luca, devenit ulterior Episcop al Buzăului și Mitropolit al Târgoviștei. Acesta se pare că, din pricina ocupației otomane a Ciprului de la sfârșitul secolului al XV-lea, a venit în Țările Române, unde a crescut și s-a format din fragedă vârstă în viața monahală, deprinzând arta caligrafiei[3], devenind ulterior chiar un creator de curent caligrafic[4]. A rămas în istorie pentru lucrarea sa bisericească, culturală, socială și politică[5].                                                                                                    

O pagină istorică importantă a relațiilor române-cipriote constituie întreg secolul al XVIII-lea, perioadă în care creștinii ortodocși din Orient devin din ce în ce mai asupriți de otomani. Aceștia le impuneau nenumărate dări și biruri greu de suportat. În acele vremuri, Țările Române se bucurau de un oarecare statut de independență socială, economică și politică. Notăm în acest context prezența în Moldo-Vlahia, atât la București, cât și la Iași, a mai multor reprezentanți ai Patriarhiilor Apostolice și ai așezămintelor bisericești și monahale din Sfântul Munte și Cipru. Aceștia, mare parte din ei oameni luminați și cu o vastă cultură, au ajutat în chip deosebit viața bisericească, duhovnicească, culturală și educațională din Țările Române, beneficiind în același timp de generoase ajutoare financiare necesare continuării și susținerii vieții creștine în locurile lor de obârșie.

În acest sens, evidențiem relațiile mănăstrilor Kykos[6] și Mahera[7] cu voievozi și mitropoliți din Iași și București, iar cu referire la prezența cipriotă în Moldo-Vlahia, menționăm în special pe cel comemorat astăzi, și anume ieromonahul Kyprianos, devenit mai târziu Arhiepiscop al Bisericii Ciprului.                                             

Din perioada petrecută de acesta în Moldova evidențiem câteva aspecte. În anul 1783, acesta împreună cu unchiul său, arhimandritul Charalambos, ambii membri ai obștii mănăstirești Macheras greu încercată din punct de vedere financiar, au venit în Moldo-Vlahia[8]. Ajunși aici, rămân pentru mai mult timp. Remarcând și apreciind caracterul și calitățile diaconului Kyprianos, domnitorul Moldovei, Mihail Șuțu, îl încurajează să devină preot. Este hirotonit și numit preot slujitor al Bisericii Domnești din Iași, fiind ajutat să-și finalizeze studiile la renumita Academia Domnească din capitala Moldovei[9].             

După aproape douăzeci de ani petrecuți în Țările Române, în 1802, ieromonahul Kyprianos și unchiul său Charalambos s-au întors în Cipru, în mănăstirea lor de metanie Macheras, ducând cu ei danii în bani și mai multe odoare. Vrednic slujitor al Bisericii, ieromonahul Kyprianos, după îndeplinirea mai multor ascultări și slujiri realizate cu responsabilitate și cu dragoste de Dumnezeu și de semeni, este ales Arhiepiscop al Ciprului.                                                                               

În această slujire înaltă, arhiepscopul Kyprianos s-a arătat a fi un bun îndrumător duhovnicesc, iubindu-și turma cea cuvântătoare, lucrând pastoral la catehizarea și formarea păstoriților săi prin înființarea de școli și așezăminte care să promoveze valorile culturale elenistice și principiile duhovnicești ale credinței creștine. A rămas în istorie și pentru aceea că a sprijinit eliberarea poporului său de sub jugul turcesc. De altfel, acest fapt și mărturisirea credinței creștine l-au costat pe bunul păstor Kyprianos, viața, fiind executat de turci la 9 iulie 1821.                            

În acest context, nu putem să nu amintim și de principele Alexandru Ipsilanti, care în capitala Moldovei, la Iași, pornește lupta de eliberare de sub jugul otoman. Tot în Iași se întâlnesc și astăzi atâtea semne ale prezenței elene de-a lungul timpului,  unul dintre acestea constituindu-l statuia ce a fost așezată drept omagiu Arhiepiscopului Kyprianos în anul 2015 în Piața Prieteniei Româno-Elene.

Având această pagină de istorie bisericească scrisă de înaintașii noștri, nădăjduim în continuare într-o relație și mai dinamică, cu atât mai mult cu cât, o importantă comunitate de români se află în Cipru, numeroși preoți cu familiile lor s-au stabilit și slujesc Biserica Ortodoxă a Ciprului, iar mulți oameni de afaceri ciprioți se află în România.

Fiind în ajunul Duminicii Sfintei Cruci a Postului Mare a Sfintelor Paști, nădăjduim ca puterea Sfintei Cruci a lui Hristos răstignit și înviat să dăruiască poporului cipriot continuitate în aceeași determinare pe care a arătat-o în istorie pentru trăirea, promovarea și apărarea valorilor creștine. Nădăjduim că Dumnezeu va ajuta și la restaurarea și reunificarea insulei.

Cu certitudine, rugăciunea venerabilului arhiepiscop Kyprianos se îndreaptă către Dumnezeu pentru împlinirea acestui sfânt deziderat cipriot și, cu siguranță că în rugăciunile lui este cuprins și poporul dreptcredincios din Moldova, pe care 20 ani l-a cunoscut îndeaproape și l-a iubit, l-a slujit, identificându-se cu idealurile lui care, în cele din urmă, au fost și ale poporului cipriot sau alte altor popoare creștine.

În final, aș dori să mulțumesc Preafericirii Sale, Arhiepiscopul Hrisostom, pentru invitația de a mă afla în mijlocul frățiilor voastre la acest eveniment și la această frumoasă sărbătoare. Este un prilej de bucurie și de manifestare văzută a legăturii Bisericilor română și cipriotă în duhul unității în Hristos. Vă transmitem, pe această cale, salutul frățesc și dragostea în Hristos a Preafericirii Sale Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, dimpreună cu rugăciunea sa înaintea lui Dumnezeu pentru poporul cipriot cel binecredincios.

Mijlocirile și binecuvântarea Arhiepiscopului Kyprianos să fie cu noi, cu toți!