Dumnezeu, pâinea nemuririi

Ceea ce lipseşte acestei lumi este tocmai Pâinea care s-a pogorât din cer. Este vorba de Dumnezeu-pâine, este vorba de Dumnezeu-iubire, de Dumnezeu-euharistic. Fără Acesta lumea va muri de inaniţie lângă mormanele de pâine, pentru că nicio pâine nu hrăneşte dacă nu este binecuvântată de Cel de Sus.

Privită sub aspectele liturgic, teologic şi social, această pericopa evanghelică de la Matei 14, 14-22, care istoriseşte minunea înmulţirii pâinilor, este plină de semnificaţii, furnizând o serie de învăţături care ne ajută să ne definim în lumea zbuciumată cu care suntem contemporani. Hrănind mulţimile cu pâine, Hristos face unul dintre cele mai umane gesturi din istoria lumii şi creează, în mod simbolic, universul euharistic al Liturghiei.

Din textul Evangheliei despre înmulţirea pâinilor se distinge faptul că rezolvarea problemei sociale din lume nu revine în exclusivitate proniei divine, ci ea este conlucrarea teandrică în care Dumnezeu este Cel Care împărtăşeşete darul, iar omul este cel care îl administrează, pentru ca în cele din urmă să-l ofere ca ofrandă Dăruitorului. Desprindem aceasta din prezentarea cadrului premergător minunii: „Şi ieşind, a văzut mulţime mare şi I s-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: Locul este pustiu şi vremea, iată, a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate să-şi cumpere de mâncare. Iisus însă le-a răspuns: N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce“ (Mt. 14, 14-16). Din aceste cuvinte observăm că Hristos, în atotcunoştinţa Sa, ştia că mulţimile nu aveau nimic de mâncare. Cu toate acestea, porunceşte apostolilor să-i hrănească. Aici Hristos vrea să amintească că societatea umană trebuie să fie organizată în aşa fel încât fiecare să nu sufere din lipsa pâinii pentru traiul biologic. „Daţi-le voi să mănânce“ este porunca prin care Hristos stabileşte rolul social-filantropic al Bisericii. În fapt, Dumnezeu face tot timpul minuni, pentru că periodic înmulţeşte roadele pământului în cantităţi suficiente din care s-ar hrăni toată populaţia. Însă, datorită egoismului, s-a creat dezechilibrul social asupra căruia Hristos atrage atenţia.

Pâine şi Trup

În momentul în care Hristos porunceşte ucenicilor să rezolve problema socială, cea a hranei mulţimilor, apostolii, încă nepregătiţi pentru a înţelege sensurile profunde ale cerinţelor lui Iisus, răspund: „Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti“ (Mt. 14,17), pe care El le cere imediat. Din momentul acesta, suntem introduşi într-un alt cadru al minunii.

Precizăm că gestul lui Hristos nu trebuie înţeles doar social, ci mai ales teologic. Imaginea înmulţirii pâinilor este simbolul Euharistiei. Pâinea are ca scop imediat întreţinerea vieţii biologice, dar Hristos a ales-o ca ofrandă, prin binecuvântare şi sfinţire, înnobilând-o ca Trup al Său euharistic, cu care omul să-şi hrănească sufletul pentru a rămâne viu în Dumnezeu (cf. Ioan 6,51).

Pentru hrana biologică Dumnezeu înmulţeşte pâinea pe pământ, care ar trebui să ajungă din belşug tuturor oamenilor. În pustia aceea nu erau decât câteva mii. Este adevărat că a sătura cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi copii, doar cu cinci pâini şi doi peşti, este o mare minune. Dar, când Dumnezeu face ca dintr-un singur bob de grâu să răsară planta care va raporta câteva zeci de boabe, nu este tot o minune? Acest lucru ne determină să întrevedem un cadru liturgic al minunii.

Pima „liturghie“

De ce oare se vorbeşte în Evanghelie că doar un copil avea cele cinci pâini şi cei doi peşti? Oare erau singurele premise ale ofrandei liturgice? Da! Mântuitorul a înţeles mai bine decât toţi că totuşi pâine era, pentru că nu plecaseră toţi acei oameni înţelepţi de acasă fără mâncare. Dar egoismul şi teama de sărăcie stăpâneau: toţi aveau pâine, dar o ţineau ascunsă, gândindu-se că poate ar fi fost obligaţi să o împartă cu cei ce nu aveau şi, astfel, nu ar mai fi avut suficientă şi pentru ei înşişi... Acel copil, simbol al curăţiei, al nevinovăţiei, aduce tot avutul său pentru Liturghie. De aceea, Mântuitorul va lua un copil în braţe şi îl va propune ca măsură a Împărăţiei Cerurilor: „De nu veţi fi ca unul dintre aceştia, nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor“ (Matei 18,3).

Cele cinci pâini reprezintă cele cinci prescuri care sunt aduse în mod curat şi evlavios pentru proscomidia Sfintei Liturghii. Cei doi peşti reprezintă cele două firi ale Mântuitorului, căci peştele este simbolul Mielului lui Dumnezeu care a fost junghiat pentru viaţa şi mântuirea lumii (cf. Isaia, 53,7). Deci, jertfa iubirii necondiţionate este începută cu un copil, iar ofranda, pe care o atribuim lui Dumnezeu, El ne-o binecuvintează, împregnând în ea germenii învierii, apoi ne-o înapoiază tot ca ofrandă, dar îndumnezeită şi înveşnicită.

În acelaşi cadru liturgic al pericopei, Hristos apare ca liturghisitor, Care, în germene, prezintă ritualul creştin dezvoltat mai târziu, în secolul de aur patristic: „Şi poruncind să se aşeze mulţimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâine, iar ucenicii, mulţimilor“ ( Mt. 14, 19). Este vorba aici de cadrul Liturghiei, al Epiclezei euharistice. În fiecare Sfântă Liturghie, preotul liturghisitor face aceleaşi gesturi, zicând: „... Acesta venind şi toată rânduiala cea pentru noi plinind, în noaptea în care a fost vândut şi mai mult Însuşi S-a dat pe Sine pentru viaţa lumii, luând pâinea cu sfintele şi fără prihană mâinile Sale, mulţumind şi binecuvântând, sfinţind şi frângând, a dat Sfinţilor Săi Apostoli....“.

Foamea de Dumnezeu

Cum a fost multiplicarea pâinilor este de prisos să vorbim pentru că intrăm în sfera raţionalismului steril. Important este faptul că toţi s-au săturat de darul lui Dumnezeu, mulţumind Celui Care este hrănitorul sufletelor şi trupurilor. Înţelegem că Sfânta Liturghie, în prima ei parte, este jertfă, ofrandă, dăruire din dragoste, iar în a doua parte efharistos, adică mulţumire. Hristos ne-a arătat că atunci când dăruieşti cu bucurie, dobândeşti mulţumirea divină, care este o mare binecuvântare.

Ceea ce a urmat, de asemenea, este foarte important. Evanghelia spune că nu s-a pierdut nimic. Firimiturile nu au fost lăsate păsărilor cerului sau câinilor, cum se precizează în alte părţi ale Evangheliei, ci s-au strâns toate cu grijă. Nu s-au lăsat firii necuvântătoare, pentru că acestea nu au conştiinţa de sine şi nu se pot împărtăşi cu Trupul euharistic al lui Hristos. Doar omul, regele creaţiei, se împărtăşeşte de dumnezeiescul dar, ca hrană pentru viaţa de veci.

Aşadar, după ce s-au săturat fiinţele conştiente, din pâinea care se prefăcuse în Trupul lui Hristos, Apostolii „au strâns rămăşiţele de firimituri, douăsprezece coşuri“ (Mt. 14, 20). Firimiturile s-au strâns pentru că în fiecare se afla integral Hristos euharistic. Aşa face orice preot după ce se împărtăşeşte. Cu grijă adună cele mai infime părticele care au căzut pe Sfântul Antimis, pe care le pune cu grijă în Sfântul Potir, pentru că nimic din sfintele sfinţilor nu trebuie să se risipească. S-au strâns douăsprezece coşuri pentru că doisprezece Apostoli au fost cei care au împărţit mulţimilor. Deci, cei doisprezece aveau mandatul special de la Hristos să administreze tainele Împărăţiei lui Dumnezeu. După Apostoli, cei care trebuie să poarte grijă de firimiturile Euharistiei, precum şi de păstrarea Trupului tainic al lui Hristos euharistic pe Sfânta Masă, în chivotul din Sfântul Altar, sunt episcopii şi preoţii. Aşa va fi până la sfârşitul veacurilor în Biserica lui Hristos.

În concluzie, putem spune că nu problema pâinii se pune în Evanghelia Liturghiei din Duminica a 8-a după Rusalii - aceasta era rezolvată încă de la creaţie -, ci problema omului care a administrat deficitar darul lui Dumnezeu şi nu a făcut din creaţie o continuă Liturghie. Ceea ce lipseşte acestei lumi este tocmai Pâinea care s-a pogorât din cer. Este vorba de Dumnezeu-pâine, este vorba de Dumnezeu-iubire, de Dumnezeu-euharistic. Fără Acesta lumea va muri de inaniţie lângă mormanele de pâine, pentru că nicio pâine nu hrăneşte dacă nu este binecuvântată de Cel de Sus.

De la același autor

Ultimele din categorie