„Cu spatele te va umbri pe tine şi sub aripile Lui vei nădăjdui; ca o armă te va înconjura adevărul Lui” (Psalmul 90, 4).

IPS Voastră Părinte Mitropolit,  PS Voastre,
PCuv și PC Părinți, PC Maici,
Distinse autorități,
Iubiți frați și surori,

În urmă cu cinci ani, în Catedrala Mitropolitană din Cluj, la hirotonia mea ca episcop-vicar, priveam cu admirație la Prorocul Moise, care, chemat fiind de Dumnezeu la misiune într-un mod surprinzător și intempestiv, dădea răspuns: „Iată-mă, Doamne!” (Ieșire 3, 4) Sentimente similare am trăit atunci – bucuria misiunii, dar, mai ales, teama de povara acesteia, ținând cont de tinerețile mele, dar și de rapiditatea desfășurării evenimentelor. Timpul a trecut repede, pe neștiute, și slujirea pastorală, activitatea cultural-academică și filantropică în această geografie eclezială privilegiată m-au făcut să îmi înfig rădăcini, nu doar în jos, ci și în sus, pe modelul orhideelor, de vreme ce am întâlnit clerici cuminți și oameni deosebiți în orașele și satele din cele două județe, Cluj și Bistrița-Năsăud, trăind experiențe intense și stabilind relații dintre cele mai frumoase.

Bucuriile au fost multe în acest răstimp, dar și cu lecții de viață pe măsura acestora. Încercând o sinteză în cheie personală voi argumenta că am învățat să deslușesc prezența lui Dumnezeu în viața mea nu doar din momentele frumoase ale acestei slujiri, ci și din momentele complicate și aparent fără soluție imediată. Pentru toate Îi mulțumesc lui Dumnezeu și mă așez ascultător și smerit sub „patrafirul Său”.

Continuând itinerariul, cu puțin timp în urmă, stăteam din nou la răspântie de drumuri, căutând voia lui Dumnezeu, de altfel cel mai greu lucru din câte există. Citind din rugăciunile Cuviosului Iosif Vatopedinul, una dintre acestea s-a suprapus peste ceea ce trăiam, copleșitor și deopotrivă răvășitor: „Eu nu vreau nimic, Atotbunule, Tu ești Dumnezeu și știi. Vreau numai lucrul pentru care Tu m-ai chemat. Arată-mi ce vrei să fac, să nu fac nimic altceva! Uite ce îmi spun toți cei din jurul meu. Dar Tu, Tu ce vrei?”[1] Și de aici se continuă rugăciunea de acum cinci ani: „Fă cu mine semn spre bine”, într-un alt loc, o altă geografie și alți oameni. Încurajarea mi-a venit tot de la Prorocul Moise. Trimis de Dumnezeu către popor, se sperie, îi este greu să lase confortul casei, al oamenilor cunoscuți, al resurselor specifice și să plece pur și simplu. Cu ce mandat? Nu-și dorea să fie lider, ci doar să nu fie singur și străin de voia Celui pe care îl slujea. Așa că L-a întrebat pe Dumnezeu: cum voi merge, ce să le spun, ce să fac și cum să fac? „Eu mă voi duce la fiii lui Israel şi le voi zice: Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi… Dar de-mi vor zice: Cum Îl cheamă, ce să le spun?”…Și primește răspuns: „Aşa să spui fiilor lui Israel: Cel ce este m-a trimis la voi!” (Ieșire 3, 13-14). Acesta este mandatul Său care mă face și pe mine să cobor în ținutul dumneavoastră și am această speranță că mă veți primi cu brațele deschise, preoți, credincioși, autorități și oameni de seamă ai acestei eparhii. 

În imediata apropiere a sărbătorii Maicii Domnului (27 martie 2025), Sfântul Sinod al Bisericii noastre, sub conducerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, prin lucrarea Duhului Sfânt, m-a ales ca episcop al Sălajului și am primit această misiune, cerând însoțire de la Maica Domnului „întărirea nădejdii”. Ea este îndrumătoarea noastră (odighitria), dar și călăuzitoarea noastră („condotiera”). Dacă venind la Cluj, priveam spre icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula, ajungând la Sălaj îmi voi aținti privirea înspre icoana ei de la Mănăstirea Strâmba, nădăjduind în ajutorul său.

Privind retrospectiv, într-o ordine firească, Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ceea ce mi-a dat până acum, dar mai ales, pentru oamenii pe care mi i-a scos în cale, la locul și timpul potrivit. Îi sunt recunoscător Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru dragostea paternă pe care mi-a arătat-o neîntrerupt în slujirea mea, dar și pentru încrederea acordată, atât acum cinci ani, cât și la începutul acestei noi misiuni. Îi mulțumesc Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei pentru că m-a ales, cu mulți ani în urmă, și că această alegere a rămas; îi mulțumesc pentru însoțire, pentru răbdare, dar și pentru bunăvoința pe care mi-a arătat-o în decursul timpului. Îmi exprim gratitudinea, în continuare, față de părinții arhiepiscopi/ episcopi care m-au însoțit la acest moment important din viața mea și al eparhiei, dar și față de toții membrii Sinodului Bisericii noastre.

Un loc special în parcursul vieții mele îl ocupă familia mea, preotul Ioan în satul meu natal, om al bunei cuviințe și cu multă frică de Dumnezeu; mama mea, preoteasa și dăscălița Elena-Mărioara, care m-a învățat echilibrul și cum să iubești necondiționat oamenii; dar și fratele meu Marius, împreună cu familia lui, care, împreună, îmi oferă mereu contextul unui autentic simțământ al acelui „acasă”. Lor le mulțumesc în mod deosebit, dar și celor din parohia noastră de acasă și tuturor celor de pe Valea Arieșului, moți de neam bun și așezat.

Sunt deosebit de recunoscător față de colaboratorii mei apropiați, care îmi mențin nu doar curajul, ci îmi oferă și condițiile optime de lucru, și, mai ales, își arată disponibilitatea de a mă urma în orice condiții, renunțând la propriul confort de dragul meu și al misiunii Bisericii. Îmi manifest gratitudinea față de colaboratorii și ctitorii de la centrele paliative Sfântul Nectarie și Sfântul Hristofor, care, prin determinarea și profesionalismul lor, mi-au adus multe bucurii. Așteptăm cu nerăbdare peste puțin timp inaugurarea Centrului Sfântul Hristofor, un loc unde s-a pus mult suflet pentru a-i putea mângâia pe copiii cei mai nefericiți și pe părinții acestora.

Le mulțumesc celor de la centrul eparhial de la Cluj, cu care am muncit bine timp de aproape 13 ani, preoților, călugărilor și credincioșilor din această frumoasă eparhie. Le mulțumesc colegilor de la facultate și studenților, cu care îmi doresc o colaborare intensă și fructuoasă și de acum încolo. Sunt destul de nostalgic, dar, deopotrivă, încurajat de dragostea și aprecierea lor sinceră. 

Acest moment are un caracter, mai ales, prospectiv, de vreme ce indică un început de drum, o nouă misiune, într-un context unde se cere a munci cu sârguință, alături de dumneavoastră, preoții și credincioșii acestei eparhii. Trăim acum anticipat conținutul sărbătorii Învierii, care „se înfăptuiește, potrivit Sfântului Isaac Sirul, prin cunoaștere, o credință convinsă și înnoirea minții”[2]. Toate acestea, într-un sens extins, pot să reflecte coordonate sigure pentru o lucrare pastorală consistentă – cunoașterea realităților și asumarea lor din perspectivă evanghelică; o credință determina(n)tă, născută nu atât din resursele proprii, cât, mai ales, din certitudinea lăuntrică a însoțirii harului; dar și înnoirea minții, de vreme ce acesta ne condiționează întreaga perspectivă asupra vieții. La acest ultim element este potrivit să adăugăm faptul că acest spațiu de misiune are nevoie de înnoire prin pocăință, care să ne cuprindă pe toți, fără a căuta vinovați numai în afară, privind la Hristos care, fără prihană fiind, a luat asupra Sa păcatele noastre. Sfântul Apostol Pavel ne dă măsura lucrurilor, în sensul de îndreptare: „Dojeniţi pe cei fără de rânduială, îmbărbătaţi pe cei slabi la suflet, sprijiniţi pe cei neputincioşi, fiţi îndelung-răbdători faţă de toţi. Luaţi seama să nu răsplătească cineva cuiva răul cu rău, ci totdeauna să urmaţi cele bune unul faţă de altul şi faţă de toţi”. Dar ne și cere recunoașterea meritelor celor care se ostenesc: „Să cinstiţi pe cei ce se ostenesc între voi, care sunt mai-marii voştri în Domnul şi vă povăţuiesc; și pentru lucrarea lor, să-i socotiţi pe ei vrednici de dragoste prisositoare. Trăiţi între voi în bună pace”. Iar peste toate: Bucurați-vă pururea. Rugați-vă neîncetat. Dați mulțumire pentru toate” (1 Tesaloniceni 5, 12-18).

În ce privește noua misiunea, această se va desfășura, cu ajutorul lui Dumnezeu, pe câteva coordonate, socotesc, verificate și practicate în slujirea de la Cluj. Cred cu tărie că orice început bun se pune în liturghie, de aceea voi încerca să fiu, mai întâi, slujitor dedicat, în catedrala episcopală și în celelalte biserici de enorie și mănăstiri din eparhie, dorind o întâlnire reală și personală cu preoții, monahii și credincioșii din aceste comunități. Mă voi strădui să încurajez lucrarea catehetică la nivel de parohii, dar și să susțin, pe cât posibil, organizarea de activități culturale. Buna funcționare a Liceului Teologic Sfântul Nicolae din Zalău va însemna o prioritate a misiunii mele, la care se adaugă grija față de profesorii de Religie, disciplină esențială pentru formarea religioasă a generației tinere. În același cadru, prezența mea în Facultatea de Teologie de la Cluj va asigura și legătura cu tinerii teologi din această zonă, pe care ni-i dorim preoți buni la vremea potrivită în eparhia noastră. Un loc special îl voi oferi pastorației tinerilor, nu foarte mulți rămași în orașele mici sau la sate, însă cu nădejdea că se vor întoarce cândva. Lucrarea filantropică va fi de maxim interes pentru lucrarea mea misionară, înțelegând nevoile multe și urgente ale diverselor categorii sociale, dar și exigența participării Bisericii la îmbunătățirea calității vieții. Adaug și dorința ca mănăstirile, deși puține din eparhie, să își coordoneze lucrarea potrivit rânduielii verificate în timp de sfinții cuvioși și cuvioase de dinaintea noastră, care, prin frumusețea vieții, să atragă tineri iubitori de viață duhovnicească. Cu referire la relația cu autoritățile județene, centrale și locale, mă voi strădui să contribui consistent la crearea unei armonii potrivite pentru o bună colaborare în proiecte comune pentru binele comunităților.

Mă adresez în cele din urmă dumnevoastră, credincioșilor din eparhia noastră. Vi s-a dus vestea de oameni buni, răbdători și apropiați de Biserică. Mă voi strădui să fiu în mijlocul dumneavoastră, la slujbe, în vizite și cu alte prilejuri. Îmi doresc să vă cunosc înde-aproape, dar și să mă cunoașteți, și să ne bucurăm unii de alții, lucrând împreună.

Mulțumesc acum tuturor celor care ați participat la această sărbătoare frumoasă, din eparhia noastră – preoți, credincioși, autorități, oaspeți din Cluj sau din Bistrița-Năsăud, din Alba, dar și din alte părți. Îl rog pe Dumnezeu să vă răsplătească dragostea cu binecuvântarea Sa. Având conștiința că sunt însoțit și ocrotit de Sfinții Cuvioși Benedict de Nursia și Isaac Sirul, la care se adaugă Sfântul preot Liviu Galaction de la Cluj, „martir pentru ora de Religie” și Sfântul Cuvios Dometie, „apostolul moților” de la Râmeț, pornesc din nou la drum, cerându-vă tuturor, rugăciunea pentru mine.

† Benedict

Episcopul Sălajului

[1] Arhimandritul Efrem Vatopedinul, Mistagogia rugăciunii în viața și învățătura lui Gheronda Iosif Vatopedinul, Sfânta Mare Mănăstire Vatopedu, 2024, p. 287.

[2] Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici partea a III-a, Sibiu, Deisis, 2007, III, 11, 31.

Episcopul Benedict a fost ales și instalat în fruntea Episcopiei Sălajului prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Ceremonia oficială marchează începutul unei noi etape pastorale, în care accentul va fi pus pe educația religioasă, catehizare, activități sociale și filantropice, dar și pe apropierea Bisericii de credincioși și de comunitatea locală.

Sursa: radiorenasterea.ro