Preasfințitul Damaschin Dorneanul – primul cuvânt în ziua înscăunării ca Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

 

Dumnezeul nostru este viu, lucrător, primitor şi iertător. Şi omul viu, omul treaz, omul căutător este iubit de Dumnezeu, chiar şi când calcă pe alături. Fiţi lumini ai acestui Dumnezeu în lumea deznădăjduită şi secătuită de astăzi! Credeţi cuvintelor Lui care ne promit că va fi cu noi până la sfârşitul veacurilor! Curaj, ne spune Domnul, Eu am biruit, şi voi veţi birui!

Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre,

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, Preacuvioase Maici,

Domnule Ministru Secretar de Stat,

Distinşi reprezentanţi ai autorităţilor locale,

Fraţilor şi surorilor în Hristos Domnul,

Binecuvântat este Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hrisos Care, prin Duhul Său cel Sfânt, m-a chemat a-I fi slujitor în Biserica Sa, pe care Biserică o mărturisim ca fiind „Una” şi „Sfântă”, şi pe care noi, cei din cinul preoţesc, o slujim, în duh „sobornicesc”, ca urmaşi ai Sfinţilor Apostoli. Trecând cu vederea puţinătatea vârstei şi nedesăvârşirea sufleteasă, dar făgăduind a plini cu harul, Domnul îmi pune astăzi o cruce nouă, cea a arhierei, şi îmi deschide calea spre o lucrare în care să fiu „gura” Lui şi „mâna” Lui întru învăţarea şi sfinţirea poporului binecredincios al Său.

Cu smerenie şi recunoştinţă încep această sfântă misiune, sub îndemnul şi mesajul cuvintelor din Sfânta Scriptură care s-au citit astăzi la Sfânta Liturghie. Îmi va fi, aşadar, candelă a lucrării mele, adevărul că suntem datori să nu căutăm voia şi odihna noastră, ci slujirea aproapelui la ce este bine, spre zidire. Am învăţat, apoi, că slăbiciunile noastre, ale celor neputincioşi vor fi purtate de cei mai tari, dar şi că fiecare, la putinţa şi măsura lui, datori suntem a ne purta sarcinile şi slăbiciunile unii altora. Şi, îndeosebi în aceste vremuri tulburi, dator este arhiereul, dar şi fiecare preot, monah şi credincios, să vieţuiască în duhul Scripturii din care ne vin toată înţelepciunea şi răbdarea şi mângâierea şi nădejdea.

Iarăşi, ne-a învăţat Domnul că nimeni nu poate să vindece de orbire sufletească pe alţii, dacă mai întâi nu s-a tămăduit pe sine însuşi, prin credinţă şi pocăinţă, şi nimeni nu poate propovădui Evanghelia împărăţiei cu putere multă, decât izbăvindu-se de demonii patimilor care-l făceau să fie şi mut, şi orb. Şi aşa, curăţit fiind slujitorul, Dumnezeu poate, prin el, să lucreze minunat, făcând să amuţească gurile celor mai puţin credincioşi, pe care Biserica îi cheamă, cu dragoste, să guste şi ei din frumuseţile vieţuirii creştine şi să vadă că da, bun este Domnul.

Bun a fost Domnul cu mine, şi milostiv întru toate. Şi aflându-ne acum, la finalul Dumnezeieştii Liturghii, a Tainei dumnezeieştii recunoştinţe, dator sunt a mulţumi celor care, cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu, m-au însoţit pe calea acestei vieţi.

Le mulţumesc bunilor mei părinţi, Constantin şi Elena, şi o, cât m-aş bucura ca în toate familiile, tatăl şi mama să-şi crească pruncii lor în aceeaşi atmosferă de dragoste şi răbdare, înţelegere şi cuminţenie de care, cu mila Domnului, am avut şi eu parte.

Sentimente de recunoştinţă am şi pentru dascălii mei din şcoala primară şi generală, de la Seminarul Teologic Sfântul Mitropolit Dosoftei din Suceava, ca şi pentru părinţii şi profesorii al căror ucenic am fost la altarul academic al Facultăţilor de Teologie din Iaşi, Bucureşti şi Sibiu.

Le sărut mâna părinţilor mei duhovniceşti care, de-a lungul anilor, mi-au primenit sufletul, şi îndeosebi părintelui meu stareţ şi duhovnic Nectarie, a cărui povăţuire mai mult decât binevoitoare mi-a dat de multe ori aripi, atunci când aveam cugetul  împovărat. Cei 13 ani petrecuţi sub mâna lui în Sihăstria Putnei, dimpreună cu părinţii şi fraţii mei în Hristos, pe care îi voi preţui şi pomeni totdeauna, s-au aşezat ca o frumoasă şi plină de experienţe pagină a vieţii mele de monah şi preot.

Vin din mănăstire şi vreau să rămân în mănăstire, şi îi rog pe toţi părinţii stareţi şi maicile stareţe din preafrumoasele noastre mănăstiri să mă primească şi în obştile lor, ca pe un frate şi părinte. La fel, m-aş bucura să mă ştiu umăr lângă umăr cu fraţii preoţi, în slujirea credincioşilor; şi împreună, ca într-o familie, să ne împărtăşim şi bucuria şi necazul, şi experienţa şi neîmplinirea.

Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre,

Vă mulţumesc pentru că v-aţi luat osteneala a săvârşi chemarea Dumnezeiescului har pentru nevrednicia mea. Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit Teofan, cu recunoştinţă mă rog Domnului să fiţi şi de acum înainte, cu înzecite puteri, propovăduitor şi arătător al lui Dumnezeu, aşa cum vă vădeşte numele. Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit Iosif, Înaltpreasfinţiţilor Părinţi Arhiepiscopi Teodosie al Tomisului şi Ioachim al Romanului şi Bacăului, şi Preasfinţiţilor Părinţi Nicodim al Severinului şi Strehaiei, Gurie al Devei şi Hunedoarei, Macarie al Europei de Nord şi Timotei Prahoveanul, vă rog, cu aceeaşi recunoştinţă, să mă însoţiţi prin sfat şi rugăciune pe drumul arhieriei. Prin Dumneavoastră adresez mulţumiri tuturor părinţilor episcopi din Sfântul Sinod, şi în chip deosebit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care mi-au acordat încredere şi m-au încurajat, nedispreţuind tinereţile mele.

Şi acum, cu inimă de fiu, mă îndept către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Pimen, adevăratul păstor al Bucovinei. Eu aveam exact un an când, pe 24 iunie 1982, Înaltpreasfinţia Voastră primeaţi darul arhieriei, tot aici, în aceeaşi străveche catedrală a Sucevei, la care au liturghisit atâţi arhierei vrednici, timp de sute de ani. Primiţi-mă să vă fiu toiag la bătrâneţe, povăţuiţi-mă cu inimă de părinte, ca să se bucure inima Înaltpreasfinţiei Voastre de ascultarea mea de ucenic, şi certaţi-mă cu blândeţe, ca să se înţelepţească sufletul meu din experienţa încercatelor cărunteţi ale Înaltpreasfinţiei Voastre. Dimpreună cu părinţii consilieri şi ostenitorii Centrului Eparhial, cărora le mulţumesc pentru organizarea aşezării mele în slujirea de episcop-vicar, reînnoim fidelitatea faţă de Înaltpreasfinţia Voastră. De asemenea, în curată legătură cu cei rânduiţi a sluji pe cetăţeni în instituţiile de stat, ne vom strădui să continuăm osteneala Înaltpreasfinţiei Voastre de a redobîndi, a păstra şi a da mai departe moştenirea sfântă pe care Dumnezeu, prin cei dinaintea noastră, ne-a lăsat-o în acest tăpşan de rai, Bucovina. Domniilor lor le mulţumesc încă de pe acum pentru colaborare, pe care mi-o doresc fructuoasă. Căci toţi ştim că atunci când este sinceritate şi nepărtinire, iubire de adevăr şi iubire de ţară, multe lucruri frumoase se pot împlini împreună, spre slava lui Dumnezeu, spre binele oamenilor şi mulţumirea sufletească a tuturor, arvună a dreptelor răsplătiri de Dincolo. Ca icoană demnă de urmat a acestei  împreună lucrări stă şi întreaga activitate a domnului ministru secretar de stat, căruia îi mulţumesc pentru prezenţă şi cuvânt încurajator.

Îmi deschid acum inima către dumneavoastră, iubiţi credincioşi. Prezenţa şi dragostea dumneavoastră, a tuturor, le iau ca un semn că nu mă veţi lăsa de unul singur în suirea golgotei diaconiei episcopale. În rugăciunea smerită şi evlavia cuminte a dumneavoastră mă încred. Învăţ din răbdarea, munca şi înţelepciunea celor bătrâni şi aş dori să fiu primit ca un prieten de către cei mai tineri. Dumnezeul nostru este viu, lucrător, primitor şi iertător. Şi omul viu, omul treaz, omul căutător este iubit de Dumnezeu, chiar şi când calcă pe alături. Fiţi lumini ai acestui Dumnezeu în lumea deznădăjduită şi secătuită de astăzi! Credeţi cuvintelor Lui care ne promit că va fi cu noi până la sfârşitul veacurilor! Curaj, ne spune Domnul, Eu am biruit, şi voi veţi birui!

Acestui Dumnezeu mă încredinţez şi eu, cerând ocrotirea Maicii Preacurate, a Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, ocrotitorul Sucevei, a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, a Sfinţilor Ierarhi Leontie, Dosoftei şi Iacob Putneanul, a Sfinţilor Cuvioşi Daniil Sihastru de la Voroneţ şi Sila, Paisie şi Natan de la Sihăstria Putnei, precum şi ale tuturor sfinţilor ştiuţi şi neştiuţi care au odrăslit în pământul Bucovinei.

Şi închei cu cuvintele Sfântului Grigorie Teologul, rugând pe milostivul Dumnezeu:

Doamne, Cel ce ai ales pe David şi l-ai luat de la turmele de oi, deşi era cel mai mic şi mai tânăr dintre fiii lui Iesei, apucă-mă de mâna mea cea dreaptă! Cu sfatul Tău mă povăţuieşte şi cu slavă mă primeşte, şi mă păstoreşte pe mine, păstorul, şi mă povăţuieşte pe mine, povăţuitorul, ca să pot păstori cu pricepere turma Ta. Dă, Doamne, putere şi tărie poporului Tău şi înfăţişează scumpa Ta Biserică slăvită şi fără de pată. Fă-ne să fim vrednici de staulul cel de sus, în locaşul celor ce se veselesc, întru strălucirea sfinţilor, ca în Biserica Ta toţi să spunem: slavă, turma împreună cu păstorii, în Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia toată slava în vecii vecilor. Amin.

De la același autor

Ultimele din categorie