Organizator: Adunarea Tinerilor Creştini Ortodocşi din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei;

Invitat: Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale;

Data:29 iulie 2011;

Locaţia: Tabăra de la Nemţişor, 2011, Ediţia a II-a.

00:16 - Este bine să nu fim numai grupuri de câte cinci, zece, douăzeci, cincizeci, sau o sută (de persoane), ci este bine să ne întâlnim şi în grupuri de câteva sute, aşa cum sunteţi voi acum, aproximativ şapte sute, pentru a simţi puterea rugăciunii împreună, pentru a vă vedea şi a vă putea bucura unii de alţii, având cu toţii acelaşi ţel. Adică suntem chemaţi de credinţa în Mântuitorul Hristos, de invitaţia pe care Mântuitorul Hristos o adresează fiecăruia dintre noi, mai devreme sau mai târziu, pentru că vocaţie nu înseamnă altceva decât chemare şi dacă suntem sinceri cu noi înşine, oricare (dintre noi) putem spune că într-o zi am fost chemaţi de Mântuitorul Iisus Hristos, nu doar o dată la cinci ani, la zece ani, la cincispreece ani, ci de fiecare dată şi uneori chiar şi mai des, de câte ori facem o faptă bună. De câte ori facem o faptă rea, de atâtea ori conştiinţa noastră ne mustră. De câte ori un sărac ne cere ajutorul, de câte ori un frate al nostru are nevoie de mâna noastră întinsă, de atâtea ori şi Mântuitorul Iisus Hristos are nevoie de noi, adică El ne cheamă să fim şi oamenii momentului.

02:02 - Este primejdios şi în acelaşi timp este aproape o alinare, aş putea spune, pericolul unei devieri şi a căderii în deznădejde, aproape, să amâni ceea ce ai putea să faci acum, în acest moment pentru ceva, sau pentru cineva şi să zici: "Nu! Aş vrea să fac altceva. Poate (aş vrea să fac) mâine, ceea ce aş fi putut să fac ieri". Acesta este un mare pericol: nehotărârea ne poate împinge, de multe ori, la deznădejde. De aceea trebuie să fim oamenii momentului. Să facem acum şi aici ceea ce ne este dat, sau ceea ce ne este cerut, dar (să facem acel lucru) cu toată inima. Să facem toate lucrurile ca pentru Dumnezeu, după cum spune Sfânta Scriptură. Nivelurile noastre de înţelegere duhovnicească ale fiecăruia dintre noi sunt foarte diferite de la unul la altul. Poţi întâlni tineri, adolescenţi, de doisprezce, sau treisprezece ani, astfel de cazuri am întâlnit şi eu, care, la acea vârstă, sunt în stare să spună: "Voi merge la mănăstire! Acum vreau să merg la mănăstire! Acum vreau să devin preot! Acum vreau să renunţ la tot!". Am întâlnit şi vom mai întâlni mulţi din cei care nu au răspuns la această chemare a Mântuitorului Hristos, nu neapărat spre mănăstire, dar acela a fost un exemplu şi (pentru că nu au răspuns acestei chemări) au căzut în multe greutăţi, am putea spune, (au căzut) în multe iaduri, dar de fiecare dată s-au ridicat de acolo, prin această chemare pe care au auzit-o şi au primit-o de la Mântuitorul Iisus Hristos.

04:13 - Sunt mai multe niveluri de înţelegere duhovnicească, a chemării pe care Mântuitorul Hristos o face, într-un fel sau altul, fiecăruia dintre noi. Tânărul bogat aude de un Învăţător de Lege deosebit, ieşit din comun, de Care poporul lui Israel se apropia mai mult sau mai puţin, pe Care Îl respecta mai mult sau mai puţin, pe Care Îl credea mai mult sau mai puţin şi se apropie şi el curios, dar în acelaşi timp şi foarte mândru de starea lui sufletească de până atunci, adică se credea un mare împlinitor al Legii. Şi vine la Învăţătorul prin excelenţă, la (Mântuitorul Iisus Hristos), poate mai mult încercând să-L ispitească decât să afle adevărul şi întreabă: "Ce să fac să fiu mântuit?". Mântuitorul Hristos îi răspunde: "Respectă poruncile!". "Care?". Şi am să vă citesc din Noul Testament, ca să fim mai precişi, în Evanghelia după Matei, în capitolul al XIX-lea: "Iar Iisus a zis: Să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb; Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi" (Mat. XIX, 18-19).                

06:14 - Şi auziţi răspunsul tânărului, care era şi bogat şi foarte bine educat (provenind) dintr-o familie aflată sigur în fruntea (comunităţii) poporului lui Israel, iar părinţii l-au crescut atât de bine şi era atât de încântat de formalismul lui, de starea lui exterioară, de starea respectării poruncilor, încât era foarte bucuros să-I răspundă Mântuitorului Hristos: "Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. Ce-mi mai lipseşte?" (Mat. XIX, 20). Şi abia acum Mântuitorul Hristos îl cheamă. Abia acum Mântuitorul Hristos îl provoacă să se depăşească pe sine însuşi, să renunţe la sine, să iasă din sine, din mândria lui, din autosuficienţa lui, din Legea veche, să iasă din cuvântul Lui Dumnezeu (din Vechiul Testament), am putea spune, şi să intre în alt Cuvânt al Lui Dumnezeu, desăvârşit, revelat, Care era chiar înaintea lui, pentru că înaintea lui stătea Cuvântul Lui Dumnezeu Însuşi. Şi îi spune: "Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi”. Auzind cuvântul acesta, tânărul a plecat întristat, căci avea multe avuţii. Iar Iisus a zis ucenicilor Săi: Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în Împărăţia Cerurilor (Mat. XIX 21-23).

08:38 - Cred că nu avem nici un milionar printre noi, aşa că nu ar trebui şi nu voi insista pe bogăţie, pe bogăţia materială. Însă, trebuie să vedem această stare a tânărului pentru noi cei de azi şi prin, aşa-zisa, bogăţie pe care am putea să o avem. Şi mă refer aici la bogţia intelectuală, la bogăţia cunoştinţelor noastre, la inteligenţa noastră. Putem să vorbim aici şi de frumuseţea exterioară, de frumuseţea trupească, de puterea pe care o exercităm asupra altora, prin personalitatea pe care o avem, sau prin cine ştie ce daruri extraordinare, pe care le-am putea avea, din toate domeniile, tot ceea ce de multe ori constituie pentru noi cei săraci material, o bogăţie care ne face să rămânem departe, să nu putem renunţa la ea, atunci când Mântuitorul Hristos ne cheamă şi ne spune că: "A fi desăvârşit înseamnă să renunţăm la bogăţia noastră", să o vindem. Adică să ne comportăm ca şi cum nu o mai avem, să o împărţim săracilor, sau să ne considerăm pe noi înşine săraci, în acest sens şi să ne golim inima de toate, pentru ca Mântuitorul Hristos să poată avea loc în ea.

10:52 - Aceasta este chemarea noastră prin excelenţă, vocaţia noastră prin excelenţă, aceasta este chemarea de la Mântuitorul Hristos: să Îi aparţinem Lui în totalitate. Nu voi vorbi de vocaţia fiecăruia, de meseria fiecăruia, de ce am fi buni fiecare, dar (trebuie să ştim că) a fi al Mântuitorului Hristos nu înseamnă doar să te duci în mănăstire, ci înseamnă a-L urma în toate, în absolut tot ceea ce facem. Însă, ceea ce ne este mai greu este să ne sărăcim inima noastră, mintea noastră, să o vedem săracă şi goală, (să recunoaştem că este) fără de Mântuitorul Hristos.  Să răspundem la această chemare a Lui, care înseamnă să ne vedem pe noi înşine săraci, pentru că bogăţia materială nu este întotdeauna periculoasă, atunci când o folosim pentru cauze nobile. Dar sărăcia materială poate fi o pagubă pentru noi, dacă ne uităm la cel care are mai mult decât noi cu invidie şi cu ură, dacă ne uităm cu dorinţă şi (gândim că) orice ocazie este bună pentru a lua ceea ce este a celuilalt, sau, cel puţin, ceea ce i se pare cuiva că celălalt are, ca şi proprietate a lui.

 12:53 - Ce avem noi, să nu ne fie dăruit de către Dumnezeu? Ce avem să nu fie primit? Ce avem să fie numai al nostru? Tot ceea ce avem, de la cele duhovniceşti, spirituale, până la cele materiale, până la propria noastră persoană, este un dar de la Dumnezeu. Ne suntem dăruiţi nouă înşine şi este greu dacă nu facem efortul discernământului încă din fragedă tinereţe, să ştim să discernem, să vedem care este cuvântul Mântuitorului Hristos, cuvântul Lui Dumnezeu, unic pentru fiecare dintre noi. M-aş opri (câteva momente) la această chemare a Lui Hristos către tânărul bogat şi cum am reuşi noi să ne considerăm săraci, aşa cum mulţi dintre voi, toţi cei care sunteţi aici, o faceţi. Pentru că nu aţi venit aici, considerându-vă bogaţi, considerându-vă a avea prea multe, a nu mai avea nevoie de nimic şi a nu fi pregătiţi să primiţi ceva de la Mântuitorul Hristos. Însă, ne întrebăm: "Care este starea mea de înţelegere, de discernământ, a ceea ce Mântuitorul Hristos vrea de la mine, fie printr-un cuvânt pe care îl citesc, pe care îl aud, fie răspunsul la o rugăciune pe care o fac, fie întâlnirea dintre mine şi celălalt, un prieten, sau o prietenă, fie întâlnirea dintre un băiat şi o fată?", sau: "Ce voi fi? Ce voi face mâine? Care este omul potrivit pentru mine? Ce aştept de la ceilalţi? Dar, ce pot eu să ofer celuilalt?", pentru că, spune Mântuitorul: "Mai fericit este a da, decât a lua" (Faptele Apostolilor XX, 35), mai fericit este a da, decât a primi. "Care este vocaţia mea? Pentru ce m-am născut în această lume?"

15:51 - Aceste întrebări şi le-a pus şi tânărul bogat şi Îl întreabă pe Mântuitorul Hristos: "Ce să fac să fiu desăvârşit?". Iar Mântuitorul Iisus Hristos îi răspunde, dar îi mai răspunde cu un cuvânt: "Fiţi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc este desăvârşit". Adică nici mai mult nici mai puţin decât să (ajungem la asemănarea cu) Dumnezeu. Iată (care este) chemarea desăvârşită. Intrăm, prin această chemare, într-o pădure nesfărşită, în care, de multe ori, nu mai vedem nici o intrare, nici o ieşire şi ne dăm seama că avem la dispoziţie viaţa noastră întreagă, pentru a răspunde la această chemare a Mântuitorului Iisus Hristos: să fim desăvârşiţi, să ne golim de noi înşine, să ne considerăm săraci, căci "Fericiţi (sunt) cei săraci cu duhul, că acelora este Împărăţia Cerurilor". Această chemare este a fiecăruia dintre noi, a preotului, a medicului, a inginerului, a ţăranului, a constructorului, a elevului, a studentului, a muncitorului, a bărbatului şi a femeii, a oricărui om care se naşte pe pământ, a celui sănătos şi a celui bolnav. Pentru că suntem toţi cuprinşi de o boală incurabilă, pe care numai Mântuitorul Iisus Hristos a putut să o vindece şi care este moartea. Desăvârşirea şi căutarea acestei chemări, în viaţa aceasta, după cum spunea părintele Arsenie Papacioc, care a trecut la Domnul acum câteva zile, este "să înviem, iar şi iar, din morţile noastre de fiecare zi". Pentru că nu poate fi chemarea Mântuitorului Iisus Hristos alta decât cea spre ridicare, spre înviere.

18:30 - "Anastasis" înseamnă ridicare, înseamnă a izbucni viaţă, a te ridica, a erupe în viaţă şi noi aceasta căutăm. Acesta este setea din noi, setea tânărului, este explozia de viaţă, pe care o are în el, pe care o aveţi în voi, noi toţi o avem în noi. Cum o ghidaţi? Spre ce o îndreptaţi? Pentru că uneori suntem orbi şi muţi şi surzi, ca cei din Evanghelia de astăzi şi singurul care ne poate da vederea este Mântuitorul Hristos. Dar nu face acest lucru, fără ca noi înşine să răspundem liber la chemarea Lui. Nu face acest lucru cu forţa. Ne lasă complet liberi, dar orice pas pe care noi îl facem spre El, trebuie să chemăm şi pasul Lui Hristos, pentru că nu este numai o vocaţie a noastră spre Mântuitorul Hristos şi o chemare a noastră spre El, ci este şi o chemare a Mântuitorului Hristos de către noi, la care El aproape că nu mai poate să nu răspundă, aproape că nu mai este liber să nu răspundă. Pe când noi suntem liberi.

20:15 - A întrebat un teolog, era Vladimir Lossky, în anii '50 la Paris, în momentul în care avea loc o discuţie între ortodocşi şi catolici, între gânditori creştini ortodocşi şi catolici: "Ce piatră a făcut Dumnezeu pe care nici El nu o poate ridica?". (Şi a venit răspunsul): "Libertatea omului, libertatea noastră". În ciuda a tot ceea ce noi putem gândi despre Dumnezeu, am fost şi suntem liberi. De aceea, Mântuitorul Hristos pe Cruce nu face nici un gest care să oblige pe cineva. Cei din jurul Lui Îi spuneau: "Dă-Te jos de pe Cruce, ca să credem în Tine". Şi Îl batjocoreau, râdeau de El şi oricât de mare este tentaţia aceasta, să arătăm că noi avem dreptate, noi nu reuşim niciodată să îi rezistăm. El a lăsat ca dreptatea şi ca adevărul să iasă, să izbucnească, să se ridice din mormânt, prin Învierea Lui.

Transcriere şi prelucrare de către Diac. Marian Pătraşcu